Search Results

 2 mai 2018

„Despre metoda şi stilul lui Proust” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolUna din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 aprilie 2018

Miriam Zoila Pérez: Cum afectează rasismul femeile însărcinate — și cum putem ajuta

Rasismul îmbolnăvește oamenii, în special femeile și copiii de culoare, spune Miriam Zoila Pérez. Această doula ajunsă jurnalist explorează relația dintre rasă, clasă socială și boli și ne povestește despre programul prenatal radical și plin de compasiune care poate proteja femeile însărcinate de stresul cu care oamenii de culoare se confruntă zilnic.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 aprilie 2018

Festivalul internațional de film „goEast”

Între 18 și 24 aprilie 2018 are loc Festivalul Filmul Central-Est European „goEast” de la Wiesbaden (Germania), care prezintă peste 100 de filme din 35 de țări diferite, dintre care 8 premiere mondiale, o premieră internațională, una europeană și 20 germane. Institutul Cultural Român din Berlin se află la cel de-al zecelea an de parteneriat cu Festivalul de Film „goEast”, în cadrul căruia a susținut prezența la festival a unor nume importante din cinematografia românească.

Competiția oficială a festivalului din 2018 include pelicula românească „Ţara moartă” („The Dead Nation”), în regia lui de Radu Jude, un documentar – eseu despre uimitoarea colecţie de fotografii realizate de Costică Axinte într-un mic oraş din România anilor ’30 şi ’40. Coloana sonoră a acestuia este compusă din capturi audio din cântecele patrotice ale vremii, înregistrări radiofonice, dar şi din texte preluate din jurnalului scriitorului şi medicului de origine evreiască Emil Dorian.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 13 aprilie 2018

Bine

COMA a lansat single-ul & videoclipul „Bine”, în cadrul unui concert ce s-a desfășurat cu casa închisă, în Club Control pe 11 aprilie 2018. Noua piesă COMA a avut premiera radio în emisiunea Playground cu Despot si Hefe @ Rock FM şi este disponibilă pentru ascultare și descărcare pe toate platformele digitale. Echipa videoclipului este formată din Cătălin Rulea (concept, art director), Dragoş Popescu (scenarist, regizor, concept), Andrei Butică (camera, DOP) și Tudor Popescu (montaj).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 aprilie 2018

Wendy Woods: Avantajele binefacerii în afaceri

„Singura modalitate de a face progrese semnificative în problemele critice ale lumii de astăzi este ca soluțiile să vină de la companii”, afirmă Wendy Woods, strateg al impactului social. Într-o prezentare care abundă în informații, Woods prezintă o modalitate nouă de a înțelege legătura dintre companii și societate și cum se poate modifica astfel încât nu doar să reducă impactul negativ, ci și să creeze progres. Aflați mai multe despre felul în care directorii executivi pot trece de la responsabilitate socială corporativă la impactul total social – pentru bunăstarea atât a companiei, cât și a societății.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 19 martie 2018

Despre educaţia estetică şi frumuseţea ideilor

Librăria Humanitas de la Cişmigiu invită publicul interesat miercuri, 21 martie 2018, ora 19:00, la o nouă ediție „Cărţile care ne-au făcut oameni, cu Dan C. Mihăilescu”. Invitatul acestei seri este Horia-Roman Patapievici, iar tema dezbaterii este „Despre educația estetică și frumusețea ideilor“.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'social'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii