Search Results

 29 iulie 2019

Kimbra cântă în premieră la București

Cunoscută publicului larg pentru colaborarea cu Gotye la „Somebody that I Used to Know”, dar și pentru piesele cu zeci de milioane de viewuri precum „Settle Down” sau „Cameo Lover”, Kimbra cântă în premieră în România, la București, vineri, 27 septembrie 2019, la Quantc Open Air (terasa de vară în aer liber a Clubului Quantic din Șoseaua Grozăvești 82 – lângă metrou Grozăvești – capacitate de 1000 de persoane).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 17 iulie 2019

Spune-mi o poveste

În perioada 18 iulie – 30 august 2019, pe gardul dinspre Calea Victoriei al Muzeului Național de Artă al României, sunt expuse peste 20 de benzi desenate și povești ilustrate, realizate de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 9-18 ani, în cadrul proiectului „Spune-mi o poveste” organizat de Asociația Volum Art și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 12 iulie 2019

În anul când a murit Eminescu

Într-o zi, la o şuetă cu Al. Cazaban şi Corneliu Moldovanu, Ion Minulescu, dorind să le facă sânge rău interlocutorilor săi, strigă să-l audă toată lumea:
– Mă, voi ştiţi că eu m-am născut în anul când a murit Eminescu?

Replica lui Cazaban a fost promptă:
– Două mari nenorociri în acelaşi an!

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 iulie 2019

Pauza de citit

Grupul Editorial ART lansează în Anul Cărții proiectul „Pauza de citit”. 15 minute de lectură de calitate pentru angajații din toată țara, având ca scop încurajarea cititului. Prin această inițiativă, Grupul Editorial ART urmărește promovarea lecturii pe o rază cât mai largă într-un context în care România este în continuare codașă în ceea ce privește consumul de carte.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Fusta mea

Anastasia Sandu revine cu un nou single, „Fusta mea”, o piesă îndrăzneață care pune în valoare senzualitatea femeilor și care te face să te miști încă de la primele acorduri. Fustele scurte întorc capetele băieților, o dragoste la prima vedere se poate aprinde la o simplă mișcare de șolduri dacă fusta-i potrivită. De aici, este normal să gândim că poate fi doar un pas până la primul sărut și câțiva mai mulți până la a afla din ce material este făcută fusta.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 iulie 2019

1919, Sfârșitul războiului de întregire

Romfilatelia introduce în circulație marți, 9 iulie 2019 o emisiune de mărci poștale având un subiect istoric, „1919, Sfârșitul războiului de întregire”, disponibilă în magazinele Romfilatelia.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'Dori'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii