Search Results

 11 februarie 2008

Charlize Theron a primit premiul oferit de Hasty Pudding

Premiul „Woman of the Year” („Femeia anului”), oferit de Hasty Pudding Theatricals pentru o actriţă care s-a remarcat în mod deosebit, este unul dintre cele mai neobişnuite. Deşi este unul apreciat, festivitatea de premiere, la care cele astfel onorate participă de fiecare dată, este cel puţin amuzantă. Şi cum ar putea fi altfel într-un mediu studenţesc? Pentru că Hasty Pudding Theatricals este o trupă studenţească de teatru. Este drept însă că nu e o trupă oarecare, fiind alcătuită din studenţi ai Universităţii Harvard. Chiar mai important, a fost înfiinţată în 1795, având o îndelungată tradiţie.

Charlize Theron

Anul acesta, premiul a fost atribuit actriţei de origine sud-africană Charlize Theron. Însă pentru a-l primi, aceasta a trebuit să demonstreze că-l merită.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 30 noiembrie 2022

Marea Unire în numismatică

Cu prilejul zilei naţionale a României, Romfilatelia lansează joi, 1 Decembrie 2022, emisiunea filatelică „Marea Unire în numismatică”. Pentru a marca acest eveniment de o însemnătate crucială în viaţa ţării, au fost alese patru monede din tezaurul Băncii Naţionale a României care spun povestea întregirii neamului, de la 1601 la 1918.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 noiembrie 2022

„O scrisoare pierdută” – un deceniu la Opera Națională București

Opera „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu şi Ştefan Neagrău a avut premiera absolută la Opera Naţională Bucureşti în anul 2012 şi este o transpunere în genul teatrului liric a celebrei piese omonime de I.L. Caragiale. Compusă cu mijloace moderne, cu un libret adaptat care nu afectează acţiunea şi limbajul specific dramaturgului, opera redă intenţiile din comedia lui Caragiale.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 17 noiembrie 2022

Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, 150 de ani

Romfilatelia introduce în circulație joi, 17 noiembrie 2022, emisiunea de mărci poștale Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, 150 de ani, dedicată acestei instituții emblematice a României, la aniversarea unui secol și jumătate de existență.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 3 noiembrie 2022

Gustul ca patrimoniu

Gustul ca patrimoniu: element de patrimoniu imaterial UNESCO, propus de asociația CRIES pentru reinterpretare în Timișoara, Cluj, Turda, Odorheiu Secuiesc, Făgăraș, Târgu Mureș și Iași în perioada 1 – 11 noiembrie 2022.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 2 noiembrie 2022

Cioara. Din viața și cântecele Ciorii

„Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea albicios.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă. […]”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'primi'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii