Search Results

 28 aprilie 2020

„Iașii în 1844” de Vasile Alecsandri

Vasile AlecsandriDlui M. Kogălniceanu

Dorești ca să-ți trimit o descriere a Iașilor. Iată dar că, pentru mulțumirea ta, mă hotărăsc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[…]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât.

Adevăratul călător e acela care, când pornește la un drum, își propune să meargă unde l-a duce fantezia lui, astăzi spre răsărit, mâine spre apus, astăzi pe mare, mâine pe uscat. Iar cât pentru acela care se jertfește de bună voie unui țel întocmit după harta geografică, acela îl socot un curier însărcinat de a se purta pe sineși ca pe un pachet dintr-un loc într-altul.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 aprilie 2020

„Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi” de Vasile Alecsandri

I
Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români.

A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri pe câmpul înflorit al literaturii. Un geniu muzical are facilitatea de a produce efecte admirabile de armonie atunci când el posedă instrumente perfecționate; un cultivator harnic și priceput are posibilitate a produce mănoase recolte pe locuri deschise, ce au fost nu de mult acoperite cu păduri spinoase; însă dacă meritele acelui muzic și ale acelui cultivator sunt demne de laudă, nu se cuvine oare cunună de lauri acelui care a inventat și perfecționat instrumentele armoniei, nu se cuvine un respect plin de recunoștință curajosului pionier care a abătut pădurile sălbatice și a pregătit pământul pentru holdele viitorului? Demnul de multă regretare C. Negruzzi a fost unul din acei pionieri literari din România care a înzestrat patria lui cu produceri atât mai prețioase, că ele au fost rodul unui timp contrar dezvoltării spiritului.

Iată un tablou fidel al timpului în care C. Negruzzi a viețuit, a luptat și a produs. El va părea fabulos în ochii oamenilor tineri din generația actuală; însă mulți sunt încă în viață care îl vor recunoaște și-l vor declara exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit luminat de razele soarelui occidental.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 martie 2020

Otravă

Nancy Astor, prima femeie aleasă deputat în parlamentul britanic, s-a întâlnit la un moment dat pe un coridor cu Winston Churchill. După un schimb de replici nu prea amabile, Lady Astor spune:
– Dacă aş fi soţia dumneavoastră, v-aş turna otravă în cafea!
– Iar eu, dacă aş fi soţul dumneavoastră, aş bea-o liniştit!

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 februarie 2020

Din ce este făcut un măr?

Editura Humanitas Fiction invită cititorii la Librăria Humanitas de la Cișmigiu miercuri, 19 februarie 2020, de la ora 19:00, la o seară dedicată lui Amos Oz și volumului „Din ce este făcut un măr? Convorbiri cu Shira Hadad”, recent apărut în seria de autor coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Gheorghe Miletineanu. Despre carte vorbesc Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Ioana Pârvulescu, scriitoare, și Sever Voinescu, jurnalist și redactor-șef Dilema Veche. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 septembrie 2019

Tramvaiul Poeziei

Julius Meinl, în parteneriat cu asociația Arta nu Mușcă, anunță lansarea „Tramvaiului Poeziei”. Acesta circulă pe ruta tramvaiului 1, în perioada 10 septembrie – 1 octombrie 2019 și transformă fiecare călătorie într-un moment de relaxare. Acesta se întâmpină călătorii cu decoruri speciale, cărți de poezie, cafea, muzică și multe surprize din partea Julius Meinl.

Inițiativele Julius Meinl din cadrul proiectului au fost gândite și create special astfel încât călătorii să se bucure din plin de experiențe inedite. Aceștia pot găsi în timpul lecturii, vouchere cu premii ascunse printre paginile cărților. Mai mult decât atat, călătorii sunt provocați să dea frâu liber imaginației și să compună propriile versuri, iar fiecare creație este recompensată. Pentru ca diminețile să înceapă bine, în perioada 23 – 27 septembrie 2019, stația de tramvai Dr. Felix (zona Victoriei) devine stația de poezie în care toți călătorii primesc câte o cafea gratuită din partea brandului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 aprilie 2019

Poezia în oraş

„Poezia în oraș”, ediția 2019, are loc la invitația Institutului Cultural Român de la Varșovia, co-organizator al evenimentului, la proiect participând poetele Domnica Drumea (România) și Diana Iepure (Republica Moldova), în capitala poloneză Varșovia în intervalul 1-30 aprilie 2019. În data de 7 aprilie 2019, la Centrul pentru Artă Contemporană Ujazdowski (Laboratorium) are loc ateliere de scriere creativă, susținute de Loesje – o inițiativă internațională, care promovează libertatea de expresie. Intervențiile specifice Loesje în spațiul public îndeamnă la reflecție. La ateliere sunt scrise texte noi, iar tematica lor este exact iubirea. Organizatorul atelierelor este Ambasada Olandei. O zi mai târziu, în 8 aprilie 2019, tot la Laboratorium are loc seara de poezie „20 de poeme despre iubire. Poezia europeană”, în timpul căreia sunt prezentate toate lucrările ediției „Poems in the City 2019”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'Cafea'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii