Search Results

 9 noiembrie 2016

Trei săptămâni în Anzi

Joi, 10 noiembrie 2016, de la ora 19:30, Café Verona – Librăria Carturesti este gazda lansării unui noi volum de Marius Chivu, „Trei săptămâni în Anzi”, recent apărut la Editura Humanitas, şi a vernisajului expoziţiei de fotografii realizate de Marius Chivu în timpul călătoriei în Peru. La eveniment participă, alături de autor, Juan Pablo Artaza, consulul Ambasadei Peru în România, Ada Roseti, director de programe Discovery Channel România, şi Răzvan Exarhu.

invit_10nov2016

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 3 noiembrie 2016

O paranteză în timp

Sâmbătă, 5 noiembrie 2016, ora 17:00, Editura Humanitas Fiction organizează la Librăria Humanitas de la Cişmigiu lansarea romanului „O paranteză în timp”, al celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în colecţia „Raftul Denisei”, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare. Alături de Jeanette Winterson, care participă la eveniment prin Skype, vorbesc Mihaela Anghelescu Irimia, profesor la Catedra de limba şi literatura engleză şi director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din România, regizorul Victor Ioan Frunză şi traducătoarea Vali Florescu. Moderatorul întâlnirii este criticul literar Andreea Răsuceanu. După dezbatere, talentaţii actori Corina Moise şi Costin Dogioiu interpretează pentru public un fragment din roman.

invit_5nov2016

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 octombrie 2016

Imago

Editura Humanitas Fiction organizează la Librăria Humanitas de la Cişmigiu joi, 27 octombrie 2016, ora 19:00, o întâlnire eveniment cu Ludmila Uliţkaia, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, prilejuită de lansarea romanului „Imago”, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei” la Editura Humanitas Fiction, tradusă de Gabriela Russo. La lansare participă, alături de Ludmila Uliţkaia, scriitoarea şi criticul literar Ioana Pârvulescu, traducătoarea romanului Gabriela Russo şi Ioan Stanomir, scriitor, publicist şi politolog. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

invit_27oct2016

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 20 octombrie 2016

„Ora de carte” la Antipa

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și editura Nemira invită copiii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani să participe la „Ora de carte”, un program educațional desfășurat în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie 2016 la Muzeul Antipa. Participarea la aceste ateliere este gratuită.

lectura-antipa

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 septembrie 2016

Premiul Marin Sorescu pe anul 2016 pentru Kristoffer Leandoer

Institutul Cultural Român de la Stockholm a decernat joi, 22 septembrie 2016, Premiul Marin Sorescu pe anul 2016. Ceremonia de decernare a avut loc la Târgul de Carte Bok & Bibliotek de la Göteborg. Laureatul din acest an este scriitorul, traducătorul şi criticul literar suedez Kristoffer Leandoer.

Motivaţia juriului este după cum urmează: „Pentru activitatea sa neobosită de impulsionare a climatului literar suedez. El a făcut aceasta atât prin propriile sale volume, scrise în mai multe genuri literare – poezie, romane, cărţi pentru copii -, ca introductor al literaturii continentale vechi şi contemporane – mai ales a celei franceze şi engleze -, cât şi în culegeri de eseuri, volume de traducere şi articole în ziare şi reviste. Cunoştinţele sale profunde, stilul său remarcabil, entuziasmul neabătut şi empatia sa fac din Kristoffer Leandoer un cât se poate de potrivit laureat al Premiului Marin Sorescu, un premiu destinat scriitorilor care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 septembrie 2016

„O nuntă” de Grigore Alexandrescu

Grigore AlexandrescuSunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej a cunoaște în cursul strălucitei mele cariere ostășești; obiceiuri cu atât mai curioase cu cît originea lor e mai necunoscută.

Acestea erau, după cât îmi aduc aminte, în județul Râmnicul Sărat, într-un sat numit Râmniceni. Subcârmuitorul locului, om vesel și deștept, mă invită să merg la o nuntă ce se făcea în vecinătate: propoziția nu-mi păru de refuzat, și peste puțin norociții nuntași văzură sosind o trăsură ocolită de dorobanți care făcea să se ridice de departe căciulile, în cinstea persoanelor de ei escortate.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'Destin'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii