3 noiembrie 2016

O paranteză în timp

Sâmbătă, 5 noiembrie 2016, ora 17:00, Editura Humanitas Fiction organizează la Librăria Humanitas de la Cişmigiu lansarea romanului „O paranteză în timp”, al celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în colecţia „Raftul Denisei”, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare. Alături de Jeanette Winterson, care participă la eveniment prin Skype, vorbesc Mihaela Anghelescu Irimia, profesor la Catedra de limba şi literatura engleză şi director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din România, regizorul Victor Ioan Frunză şi traducătoarea Vali Florescu. Moderatorul întâlnirii este criticul literar Andreea Răsuceanu. După dezbatere, talentaţii actori Corina Moise şi Costin Dogioiu interpretează pentru public un fragment din roman.

invit_5nov2016

Proiectul „Hogarth Shakespeare” a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări, la Editura Humanitas Fiction fiind coordonat de Denisa Comănescu. Lansată la iniţiativa editurii britanice Hogarth, seria „Hogarth Shakespeare” propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Alături de Jeanette Winterson, care a ales în romanul său „O paranteză în timp” să imagineze în contemporaneitate piesa „Poveste de iarnă”, ceilalţi scriitori implicaţi în proiect şi piesele lui Shakespeare care le-au revenit sunt: Howard Jacobson – „Neguţătorul din Veneţia”, Anne Tyler – „Îmblânzirea scorpiei”, Margeret Atwood – „Furtuna”, Tracy Chevalier – „Othello”, Edward St Aubyn – „Regele Lear”, Jo Nesbø – „Macbeth”, Gillian Flynn – „Hamlet”.

În „Poveste de iarnă”, regele Siciliei, Leontes, orbit de gelozie, îşi învinuieşte soţia, pe Hermiona, de adulter, bănuind că îl înşală cu Polixene. În „O paranteză în timp”, curtea lui Leontes e înlocuită de pieţele financiare de astăzi, Leontes devine Leo, un manager lipsit de scrupule, iar Hermiona e MiMi, o cântăreaţă de succes. Leo o acuză pe MiMi că ar avea o aventură cu Xeno, prietenul său din adolescenţă, creator de jocuri pe calculator, seducător şi cu o sexualitate ambiguă. Din momentul naşterii Perditei, presupus fruct al adulterului, drumurile tuturor se vor despărţi, iar consecinţele faptelor părinţilor vor reverba asupra destinelor celor tineri, într-un carusel nebunesc de întâmplări. Drumul vieţii Perditei va deschide o paranteză în timp, una pe care numai dragostea părinteasca o va mai putea închide în chip fericit.

Publicaţia The Independent consemnează:

Una dintre cele mai puternice voci literare ale timpului nostru, Jeanette Winterson reuşeşte să rămână fidelă originalului shakespearian, dar în acelaşi timp să inoveze plină de curaj, cu umorul subtil care a devenit o marcă a scrisului sau.

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prelabile prin Eventbook.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook