Super-producţia Disney „Mă dau în vânt după cumpărături” („Confessions Of A Shopaholic”), o comedie romantică bazată pe cărţile „Confessions of a Shopaholic” („Mă dau în vânt după cumpărături„) şi „Shopaholic Takes Manhattan” („Goana după cumpărături la New York„) de Sophie Kinsella, are premiera vineri, 3 aprilie 2009, în cinematografele Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, Movieplex Plaza, Cityplex, Light Cinema, Cinema City Cluj, Cinema City Timisoara, Cinema City Iasi, Cinema City Bacau şi Lotus Oradea.
Rebecca Bloomwood (interpretată de Isla Fisher), proaspătă jurnalistă la un ziar financiar, se luptă atât cu dependenţa de shopping, cât şi cu teancul de facturi nemiloase. Unde mai pui că îi şi cade cu tronc Luke Brandon (interpretat de Hugh Dancy), colegul ei de redacţie – şi el dependent, dar… de muncă. Şi unde putea să înflorească o asemenea adicţie mai abitir decât în New York, una din capitalele modei, despre care Dancy spune: „Când filmezi pe străzile New York-ului e ca şi cum te-ai interna de bunăvoie la spitalul de nebuni!”
La Humanitas Fiction a apărut „Ines a sufletului meu” de Isabel Allende, un roman de ficţiune istorică a cărui protagonistă, conquistadoarea Ines Suarez, o adevărată eroină a vremii ei, a contribuit la intemeierea statului Chile.
Nimic nu părea să o predestineze pe Ines Suarez, o croitoreasă spaniolă născută în jurul anului 1500 la Plasencia, unei vieţi ieşite din comun. Însă Ines se hotărăşte să plece în Lumea Nouă pentru a-şi regăsi soţul dispărut. Ajunsă în Peru, viaţă sa ia o turnură neaşteptată, odată cu vestea morţii bărbatului său şi cu întâlnirea cu misteriosul căpitan Pedro Valvidia, de care se va îndrăgosti. Împreună, cei doi vor lupta pentru cucerirea de noi teritorii şi vor întemeia oraşul Santiago de Chile. Povestea de iubire dintre Pedro şi Ines, ce durează mai bine de treizeci de ani, e trăită cu întreaga disperare şi intensitate conferite de o existenţă mereu primejduită de persecuţia Inchiziţiei şi de iminenţa unui război cu indienii mapuche. Trecând prin toate primejdiile imaginabile, convertindu-se deopotrivă în sfetnic, strateg, infirmieră improvizată, dar şi în mamă spirituală a coloniştilor, Ines îşi asumă un ultim rol, pe cel de cronicar al evenimentelor care au precedat întemeierea statului Chile, şi îşi relatează povestea de dragoste şi trădare.
La Humanitas Fiction a apărut unul dintre cele mai apreciate romane ale renumitului autor britanic John Cowper Powys: „Cercul nebunilor„. Este o poveste a predestinării, cu personaje pline de dramatism şi erotism luxuriant, în linia marilor romane „La răscruce de vânturi” şi „Amantul doamnei Chatterley”.
Un vechi blestem apasă asupra familiei Ashover: toţi vlăstarii ei vor fi protagoniştii unor iubiri interzise, din care se vor naşte monştri. Rook, fiul cel mare, este victimă unei cumplite frigidităţi sentimentale, care îl face incapabil să aleagă între trei femei îndrăgostite de el (Netta, Ann şi Nell), iar Lexie, mezinul, bolnav şi frustrat, se agaţă cu disperare de viaţă, conştient, în acelaşi timp, de apropierea implacabilă a sfârşitului. Pentru a evita nenorocirea care pare să se abată asupra familiei sale, Lady Ashover încearcă să pună în practică un plan prin care să-l smulgă pe întâiul ei născut, Rook, din braţele iubitei sale, Netta, împingându-l spre o căsătorie „onorabilă“. Vor reuşi dragostea şi inteligenţa afectivă feminină să rezolve tensiunile existenţiale ale celor doi protagonişti care au uitat adevărurile fundamentale ale vieţii?
În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1
Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.
Romanul „Sînt o babă comunistă!” de Dan Lungu a fost publicat şi în limba germană, sub titlul „Die rote Babuschka”, la prestigioasa editură austriacă Residenz, în traducerea lui Jan Cornelius.
Romanul a mai fost tradus în limbile maghiară (Jelenkor Publishers Ltd., 2008) şi franceză (Editions Jacqueline Chambon, 2008), iar anul acesta va apărea şi în italiană (Gruppo Editoriale Zonza), spaniolă (Ed. Pre-Textos), poloneză (Wydawnictwo Czarne) şi bulgară (Faber Print Ltd).
Dan Lungu este unul dintre autorii contemporani cu cele mai multe contracte de editare în străinătate. Cele două volume apărute în limba germană („Das Huhner-Paradies. Ein falscher Roman aus Geruchten und Geheimnissen” şi „Klasse Typen”) au fost promovate în Austria în perioada 15-19 noiembrie printr-un turneu de lecturi publice. Turneul a fost susţinut de către Fundatia Kulturkontakt Austria, Institutul Cultural Român din Viena şi Editurile Residenz şi Drava. Lecturile publice din cele două volume au fost susţinute la Viena, la prestigiosul Volkstheater, şi la Salzburg.
Nu ţi-am scris niciodată, aşa că-nţelegi cât de greu îmi vine tocmai acum – când îţi relatez o-nmormântare la care suntem participanţi şi „sărbătoriţi” în acelaşi timp. Nici nu ţi-aş fi spus ceea ce-ai să vezi aici dacă nu mi-ai fi cerut explicaţii. Mă-ntrebi, din când în când, de ce m-am schimbat, cu-aceeaşi încăpăţânare cu care se discută la-nmormântări de ce-a murit răposatul, ca şi când n-ar fi acelaşi lucru că a murit de cancer, de pneumonie sau călcat de-o maşină. Nu suntem obişnuiţi să acceptăm fenomenele în sine, vrem totdeauna să ştim şi „de ce”. Dacă cel care-a murit merită să-l plângi, atunci plânge-l ori de ce-ar fi murit.
Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în şir la „te iubesc”, există şi alte cuvinte. De fapt, şi eu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoştinţă pe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă şi nu-mi vedeam decât picioarele, fiindcă ele-ţi plăceau, „frumoase, lungi, cu pulpe rotunde”. Azi, descopăr că meritam din partea mea o privire mai atentă.
Încarc...
6 voturi
Romanul „