În serialul dramatic „Pompierii din Chicago” („Chicago Fire„), difuzat în premieră în România la Diva duminica de la ora 21:00, Monica Raymund este Gabriela Dawson, un paramedic curajos, care trece prin situaţii periculoase alături de partenera sa. Absolventă a Şcolii Juilliard, Monica a primit Premiul John Houseman pentru activitatea ei aici. Imediat după absolvire, a jucat alături de Tim Roth în cele trei sezoane ale serialului „Lie to Me – Psihologia minciunii”. În această perioadă, a devenit unul dintre membrii fondatori ai The Mechanical Theatre Group, a predat şi a fost co-director al Departamentului de Comunicare de la Institutul Heifetz, a predat la The Broadway Theatre Project, predă în cadrul Performing Arts Project şi e membru în conducerea The Hollywood Arts Organization, din Los Angeles. A mai avut un rol secundar în filmul „Arbitraj” (cu Richard Gere), un rol principal în producţia muzicală marca Sundance Lab „Like Water for Chocolate” şi un rol secundar în serialul „Soţia perfectă”.
Continuând seria proiectelor filatelice ce prezintă publicului legătura dintre filatelie și numismatică, Romfilatelia introduce în circulație o nouă emisiune de mărci poștale dedicată uneia dintre cele mai valoroase colecții din patrimoniul național: Colecţia Numismatică a Băncii Naţionale a României, Tezaure Monetare.
Ambasada Mexicului, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Muzeul Național al Țăranului Român organizează, în perioada 22-29 octombrie 2014, Săptămâna Culturală a Mexicului: Prezentarea Regiunii Oaxaca în România. Evenimentul are loc la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” din București și Centrul Cultural „Reduta” din Brașov. Intrarea este liberă.
Tradițiile reprezentative pentru statul Oaxaca sunt exemple cotidiene ale diversității multietnice întruchipate de culturile milenare care stăpâneau marile orașe pre-columbiene, precum Monte Albán sau Mitla. Expresiile artistice ale acestor populații se materializează în universuri dominate de culori, texturi, sunete și arome pentru a fi împărtășite în totalitate.
Creat de producătorul executiv Dick Wolf (cunoscut mai ales datorită serialului „Law & Order”), noul serial dramatic „Pompierii din Chicago” („Chicago Fire”) pătrunde în viețile cotidiene ale unei echipe de adevărați eroi, dedicați unei meserii nobile. Pentru pompierii, paramedicii și echipele de salvare de la Cazarma de Pompieri 51 din Chicago nu există slujbă mai stresantă, mai periculoasă, dar şi mai palpitantă. Primul sezon al producției are premiera în România la Diva, duminică, 12 octombrie 2014, cu două episoade difuzate începând de la ora 21:00. În fiecare duminică vor fi difuzate câte două episoade, de la ora 21:00.
Ziua Limbii Române este marcată, şi în 2014, de Accademia di Romania in Roma, prin organizarea unei prezentări de carte.
Accademia di Romania in Roma organizează vineri, 12 septembrie 2014, de la ora 18:00, prezentarea cărții „Limba română – între paranteze”, urmată de o dezbatere, pe tema limbii române din afara granițelor României, care are loc în Sala de Conferinţe a Academiei.