Un anume Miller corpolent ce abia se ţine pe cal, răspândește zvonuri despre soţia frivolă a unui tâmplar bătrân arțăgos şi despre ucenicul pe care l-a luat drept amant. Aceasta ar putea părea o glumă obscenă, însă ea reprezintă o parte din cele mai apreciate lucrări pe care literatura engleză le-a creat vreodată: „Povestirile din Canterbury”. Iseult Gillespie ne împărtășește tot ceea ce trebuie să ştiţi pentru a citi colecția clasică a lui Geoffrey Chaucer.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED-ED, Video
Comenteaza! »

Într-o cameră de joacă, deasupra mulțimii de jucării împrăștiate peste tot, stătea, pe un dulap înalt, o pușculiță. Era făcută din lut, în formă de purceluș, și fusese cumpărată de la un olar. Pe spatele purcelușului se zărea o gaură îngustă, ce fusese lărgită cu cuțitul, astfel încât marile monede de o coroana și bănuții să fie strecurați mai ușor înăuntru. În burta porcului de lut se adunaseră chiar două astfel de monede și o mulțime de mărunțiș. Pușculița era atât de plină încât nu mai putea zornăi atunci când o scuturai, ceea ce reprezenta cu adevărat un nivel de perfecțiune ce putea fi atins numai de o pușculița în formă de purceluș. Ea stătea pe dulap, la o înălțime impunătoare, privind în jos către restul camerei. Știa că avea îndeajuns de mulți bani în ea pentru a cumpără toate celelalte jucării, iar acest fapt o făcea să aibă o foarte bună impresie despre ea. Jucăriile gândeau la fel, dar nu dădeau glas acestui lucru, pentru că aveau atâtea altele despre care să vorbească. O păpușă mare, încă frumoasă, deși cam veche, al cărei gât rupt fusese reparat cu acul și ață, stătea într-unul din sertarele întredeschise. Ea i-a chemat pe ceilalți, „Hai să ne jucăm de-a oamenii, este un joc nemaipomenit!”

Imediat a pornit o mare zarvă. Până și gravurile, ce erau atârnate pe perete, s-au răsucit din pricina emoției, și au arătat celorlalți că pe partea lor din spate nu era nimic, deși nu aveau nici cea mai mică intenție să se facă astfel văzute sau să participe la joc. Era noapte târziu, însă luna strălucea prin ferestre, așa că aveau lumină pe gratis. Înainte ca jocul să înceapă, au fost invitate să ia parte toate jucăriile, chiar și vagonul de tren al copiilor, ce făcea totuși parte dintr-o tagmă mai umilă a lucrurilor de joacă. „Fiecare dintre noi are o proprie valoare,” a zis vagonul, „nu putem fi cu toții nobili, și cineva trebuie să facă și munca de jos.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
2 comentarii »

Dromomania este o boală psihică manifestată prin îndelungi și repetate deplasări fără scop, din cauza unui impuls imperios de a merge, de a schimba decorul și lumea pe care o cunoști. Mai este cunoscută și sub denumirea de manie ambulatorie. Nu se cunosc cauzele bolii și nici tratamentul. De cele mai multe ori, nu este catalogată drept boală mintală, mai ales dacă subiectul nu comite fapte reprobabile sau antisociale. Se manifestă, cu preponderență, la vârsta adolescenței, dar poate continua de-a lungul întregi vieți. Este mai răspândită printre subiecții de sex feminin, care pot beneficia mai ușor de adăpost și hrană pe durata perioadelor în care pierd legătura cu familia, rudele sau prietenii.

Îmi amintesc că în timpul studenției (anii 1960), prin căminele studențești se perindau fete fugite de acasă, multe dintre ele fiind minore. Pe vremea aceea, căminele nu erau mixte, ca astăzi, iar adăpostirea unor astfel de fete în căminele se pedepsea cu exmatricularea din facultate. Cu toate acestea, cazurile nu erau rare. Băieții studenți manifestau un soi de solidaritate tacită în astfel de împrejurări. Mai mult decât atât, le aduceau fetelor mâncare de la cantină, chiar dacă nu erau în grija lor directă. Totuși, câteodată, secretul nu putea fi păstrat în siguranță (mai erau și „cârcotași cu spirit civic”, așa cum se zicea la epoca respectivă). În afară de faptul că fiecare cămin era vegheat de „Asociația Studenților Comuniști”, facultățile desemnau și câte un cadru didactic de rang înalt (profesor sau conferențiar) în funcția de director educativ. Acesta avea drept sarcină principală să asigure legalitatea și respectarea bunelor moravuri în cămine.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Corneliu Neagu in Memorii
Comenteaza! »

Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrânul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutând în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui.

Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș.

Murmură așteptând să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultând surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzând pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »

Doamnelor și domnilor, când Societatea anglo-română mi-a cerut să vorbesc despre un subiect oarecare, eu am urmat un vechiu obiceiu al mieu, anume acela de a vorbi numai despre lucruri trăite, trăite de acela care vorbește, fiindcă socot că este o foarte mare greșeală aceia de a se presinta de conferențiar lucruri pe care le-a cercetat anume pentru conferință, lucruri în care el s-a întrodus numai în momentul acela ; orice presintare a unui subiect pe linii care au fost hotărîte de altcineva este fără îndoială ceva artificial și rece. Pentru a vorbi de un subiect, trebuie să fi avut cineva o atingere îndelungată cu acest subiect, trebuie să fi lucrat asupra lui și trebuie ca subiectul să fi avut o influentă asupra aceluia care vorbește, pentru ca, la rândul lui, acela care vorbește să poată introduce alte elemente decât acelea care se presintă de obiceiu.

Mi s-a părut că secretarul acestei societăți, pe cât de alese, pe atât de restrânse în această seară, ar fi dorit să aleg altceva. M-am gândit însă că e bine să mă țin în domeniul literar, în care nu se poate aduce împotriva vorbitorului intenții pe care nu le-a avut, — noi trăim vremuri de acelea în care este bine a se păzi cineva de tot felul de intenții pe care nu le-a avut și pe care i le atribuie, într-un chip așa generos, alții. Așa încât era sigur că nu voiu vorbi de politica englesă, pentru că ar fi fost o ieșire din neutralitatea pe care o conservăm cum se cuvine, cu o răbdare care ni face cinste. Prin urmare subiect politic nu era să ating, iar subiectele economice, care sânt la modă, îmi sânt străine ; rămânea să aleg în domeniul literar ceva care să fi fost în foarte strânsă legătură cu lecturile mele. Așa încât a trebuit să mă cobor până în anii, atât de depărtați, ai tinerețelor mele.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »

Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de când timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii.

Frica ori urâtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul.

Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de râu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca o lume aparte decât cea existentă, l-au dedublat după imaginația lor, zidind astfel din umbre și neguri, din raze și păreri, fantasticul domeniu al irealului… Și toată lumea asta nevăzută, de la începutul vremilor a fost denumită cu nume sonore, toți eroii aceștia fabuloși ajunși până la noi s-au chemat într-un fel după însușirile ce le-au avut, dar cu timpul s-au schimbat, s-au transformat, păstrând totuși fiecare câte ceva din darurile cu care i-a înzestrat originea lor milenară.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »