În secolul XV, medicul Andreas Vesalius a descris că un animal ce se sufocă poate fi ținut în viață prin introducerea unui tub în trahee și suflând aer în plămâni. Astăzi, tratatul lui Vesalius e recunoscut ca prima descriere a ventilației mecanice, o practică importantă în medicina modernă. Deci cum funcționează ventilatoarele moderne? Alex Gendler explică această tehnologie ce salvează vieți.
Romfilatelia marchează aniversarea celei mai vechi instituții românești de învățământ superior prin emisiunea de mărci poștale „Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, 160 de ani”, care intră în circulație miercuri, 26 august 2020.
Începând cu anul 1980, în „Economia Socialistă Multilateral Dezvoltată”, nevoia de ingineri cu specializarea TCM (Tehnologia Construcţiilor de Maşini) devenea din ce în ce mai mare. Ca răspuns la acestă comandă socială, numărul de locuri alocat Politehnicii din Bucureşti pentru specializarea menţionată este majorat cu 30%.
Astfel, numărul studenţilor admişi în anul întâi, la această specializare, ajunge la cifra de 320. Această majorare a numarului de studenţi a generat oportunităţi de promovare a unor cadre didactice tinere pe posturi de titulari ai unor cursuri. Cursul de Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) are, începând cu anul universitar 1983-1984, trei serii paralele (A, B, C).
La seriile A şi B erau titulari prof. dr. ing. Ionel Gavrilaș şi conf. dr. ing. Ion Gheorghe. Pentru seria nou apărută (seria C) este desemnat titular şef lucrări dr. ing. Corneliu Neagu. Cele trei serii paralele s-au perpetuat şi după evenimentele dramatice din iarna anului 1989, care au condus la căderea comunismului în România.
Turbulenţele, spontane sau provocate, ce au avut loc în facultate la sfârşitul anului 1989 si începutul anului 1990, conduc la recuzarea de către studenţi a titularilor de la seriile A si B. Locul acestora este preluat de şef lucrări dr. ing. Aurelian Vlase, la seria A, şi şef lucrări dr. ing. Marian Gheorghe, la Seria B.
Vunk lansează single-ul „Déjà vu”, titlu omonim cu mega-concertul de pe 16 octombrie 2019 de la Sala Polivalentă din București. Piesa este inclusă pe următorul album al formaţiei, „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului”, care este lansat în seara evenimentului.
Nu e o exagerare vorbind de „aviațiunea la noi”. Franța și statele civilizate din apus, au făcut neasemănat mai mult decât țara noastră, pe tărâmul aviațiunei. Dar dacă facem o comparație cât de vagă între cultura, împrejurările și mijloacele tehnice ale altor popoare și starea de lucruri de la noi, putem spune cu oarecare mândrie, că nu suntem tocmai cei din urmă, măcar din punctul de vedere al aviațiunei. Nu trebuie să uităm, și simt o mare mulțumire sufletească aducându-mi-o aminte, că cel dintâi aviator care s-a ridicat cu propriile lui mijloace de la pământ, a fost un român, Traian Vuia! De la primul zbor al lui Vuia, au trecut mulți ani, și de-atunci aviațiunea a făcut progrese imense. Astăzi zeci și sute de piloți străbat văzduhul; mai toate centrele mari își au aerodromurile lor; tipurile de aparate se înmulțesc și se îmbunătățesc pe zi ce trece; o întreagă industrie de aeroplane s-a născut și face eforturi neobosite, ca să puie la îndemâna oamenilor aripile, care vor cuceri cerul. În fața emulației acesteia universale, nici noi nu stăm cu mâinile încrucișate. Dacă în alte domenii românii s-au mulțumit să ia totul de-a gata de la străini, dacă au profitat de toată munca și de toate descoperirile țărilor mai civilizate, dacă au importat aproape totul, de pildă: drumul de fier, telegrafe, telefoane, automobile etc. fără să îmbunătățească cu propriile lor invenții invențiile străine, cel puțin în domeniul aviației au adus, și se pare că vor aduce, ceva din munca și din inteligența lor. Au trecut numai doi-trei ani de la cele dintâi zboruri mai reușite, și astăzi avem în țară o sumă de oameni de știință și de energie, care s-au devotat cu trup și suflet celui mai vechi și mai nobil vis al omenirii: aripelor de zburat.
Să vedeți numa ce mi-a povestit secătura ceea bătrână de Simon Wheeler când m-a prins la strâmt într-un colț din cârciuma minorilor de la Angel.
Era un bătrân gras și chel, un chip de om care ți-era drag numaidecât cum îl vedeai, pentru că era foarte amabil și naiv. Toată vremea cât mi-a vorbit, n-a zâmbit măcar odată, nici n-a-ncruntat din sprâncene, ori să-și fi schimbat el câtuș de puțin fluiditatea inițială a povestirii, dar nici să arate cea mai slabă umbră de entusiasm.
În toate palavrele lui era un accent de sinceritate serioasă care dovedea, fără doar și poate, nu numai că dânsul nu vede nimica ridicul sau burlesc în povestirea sa, dar încă o consideră ca fiind de cea mai mare importanță și pe eroi îi prețuește ca pe niște ființe de o înaltă inteligență, chiar niște oameni de un superior talent.