Déjà vu
Vunk lansează single-ul „Déjà vu”, titlu omonim cu mega-concertul de pe 16 octombrie 2019 de la Sala Polivalentă din București. Piesa este inclusă pe următorul album al formaţiei, „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului”, care este lansat în seara evenimentului.
Cornel Ilie declară:
„Déjà vu”-ul nostru este despre fiecare dintre noi toţi. De câte ori nu am zis într-o relație, „Gata, mă învăț minte, data viitoare nu mă mai las așa păcălit sau așa îndrăgostit, pentru a rămâne cu capul pe umeri?”. De fiecare dată, ne întoarcem în același punct sau moment, când iar ne „tâmpește” dragostea.
Piesa este cea care deschide următorul nostru album, „Domnul Portocaliu și Mașina Timpului” și este unul dintre cântecele care are sound-ul primelor noastre piese, atunci când ne-am lansat la sfârșitul anilor ’90. De aici vine și ideea clipului, a cărui acțiune se întâmplă în 1994 și în care noi suntem niște mecanici care reparăm mașina unei domnișoare, transformând-o în mașina timpului, pentru a o trimite în 2019. Același titlu cu piesa lansată azi are și concertul nostru aniversar de 25 de ani, de la Sala Polivalentă, din 16 octombrie, unde vom lansa și albumul.
Povestea videoclipului este una atipică, aşa cum îi stă bine trupei Vunk, iar filmarea a avut loc într-un atelier auto din Bucureşti, cu elemente retro ce se regăsesc şi pe ritmurile piesei. Întregul concept a fost realizat de Cornel Ilie, alături de membrii trupei care s-au lăsat purtaţi de valul dragostei, în haine de mecanici, cu cheia franceză în mână şi plini de ulei.
„Déjà vu” este cel de-al doilea single de pe albumul „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului” (după „Mi-e dor de tine” – feat. Anastasia Sandu) ce se lansează în toamna aceasta, pe data de 16 octombrie 2019, cu ocazia concertului aniversar de 25 de ani al trupei. Pentru a contura cât mai bine noul material, Vunk a realizat de curând „recensământul” celor mai tari poveşti Vunktastice, cu amintirile celor mai înfocaţi fani, poveşti şi personaje care se vor regăsi pe coperta albumului.