Du-mă mai departe
Vunk a lansat oficial prima piesă de anul acesta, „Du-mă mai departe”, featuring Keed, piesă extrasă de pe albumul „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului”. Trupa pregăteşte multe surprize muzicale pentru începutul acestui an, proiecte ce urmează să fie lansate în următoarele săptămâni.
Melodia este compusă de către Cornel Ilie, Gabriel Maga şi Keed şi este inclusă pe cel mai recent material discografic al trupei Vunk. Lansată în prima zi a noului an, 2021, „Du-mă mai departe” vine insoțită de un lyric-video realizat de către Mihai Sighinaş.
Piesa poate fi privită ca un motto pentru primele zile din an sau ca un mesaj motivaţional la nivel general, „Du-mă mai departe” ne reaminteşte că, indiferent de greutăţi sau obstacole, drumul continuă şi că noi putem să apelam şi la cei din jurul nostru pentru a ne ajuta să mergem mai departe.