Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.

Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Primăria Tecuci, Fundația „Pelin”, Biblioteca municipală „Ștefan Petică” organizează la Tecuci ediția a III-a a Festivalului Internaținal al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni. Concurenții interesați sunt rugați să trimită în perioada 1 mai – 15 iulie 2019, la adresele de e-mail fundatiapelin@yahoo.com și vasghica@gmail.com, 30 de aforisme care să se încadreze, la alegere, în una din cele trei secțiuni: aforisme filosofice, umoristice sau paradoxuri. Pe lângă aceste aforisme sau paradoxuri, concurenții trebuie să mai adauge comentariul unui aforism celebru (10 rânduri) și, firește, datele personale: adresa poștală, numărul de telefon, adresa de e-mail.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Aforisme, Concursuri, Ştiri
2 comentarii »

Soundtrack-ul oficial „A Star Is Born” a debutat pe prima poziție în topul Billboard 200, înregistrând peste 231,000 de stream-uri. Totodată, albumul „A Star Is Born”, lansat în colaborare cu Interscope Records, face ca Lady Gaga să devină artista cu cele mai multe albume numărul 1 din ultimii 10 ani. Acesta este al cincilea material consecutiv care debutează pe prima poziție în topurile internaționale.

Nu în ultimul rând, albumul „A Star Is Born” înregistrează și cele mai multe vânzări pentru prima săptămână de la lansare. Soundtrack-ul „A Star Is Born” a debutat pe locul 1 în topul UK 40 Albums Charts și se află pe locul 1 în topurile iTunes din peste 75 țări, incluzând Statele Unite.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Muzică, Ştiri
Comenteaza! »

Editura Humanitas Fiction și Institutul Francez din București invită pe cei interesați marți, 26 iunie 2018, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu scriitorul francez Antoine Laurain, prilejuită de lansarea romanului „Pălăria Preşedintelui„, câștigător al Premiilor Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs, apărut în limba română în traducerea lui Doru Mareș. La lansare participă, alături de Antoine Laurain, Marius Constantinescu și Mihaela Dedeoglu, jurnaliști culturali, și Adina Dinițoiu, critic literar. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Evenimentul este urmat de o sesiune de autografe.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Acum doisprezece ani se împlinise un secol de la nașterea lui Flaubert. Frederic Masson, secretarul Academiei, om de bine și autor al multor volume asupra lui Napoleon, a refuzat să vie la serbare, fiindcă Flaubert a fost anarhist și a ponegrit familia franceză. O parte din presă a protestat atunci împotriva lui Masson, dar nimeni, mi se pare, n-a pomenit că acum patruzeci de ani familia franceză a fost apărată contra lui Flaubert de către un literat, obscur ce-i dreptul, Henri Laujol, sprijinit însă cu energică simpatie de Anatole France.

Pe atunci, France ținea mult la romanele lui Feuillet, se emoționa gingaș de lirica lui Coppee, și Gyp îi plăcea cu deliciu: nu era, prin urmare, deloc anarhist și se avea deci bine cu „familia franceză”. În urmă, ideile lui s-au întors, putem zice, pe dos. Familia, statul și multe alte lucruri sfinte – nu numai franceze, ci oricare – au fost tratate în cărțile lui cu un haz minunat și cu o lipsă de respect desăvârșit. „Evoluțiile” lui au, incontestabil, eleganța violenței. E adevărat nostim și drăcos când același om zice, despre același lucru, azi așa, mâine din contra. Inconsecvența are farmec ștrengăresc. Dar în exercitarea acestei cochetării cronice, France a pus uneori, parcă, un fanatism care strică jocul: de exemplu, atunci când se avea bine cu Feuillet, Gyp, Coppee, deci cu familia franceză, a tratat, de dragul acestei familii, cu prea accentuată înverșunare pe anarhistul Flaubert. Nu-i vorbă, el nu-i face atâta cinste ca Masson, încât să-l numească anarhist – un calificativ cu oarecare prestigiu atunci când se aplică intelectualilor – ci îi zice de-a dreptul: prost, Don Quichotte, paiață dizlocată, și la urmă, spre mângâiere, „ce pauvre grand ecrivain”. E destul de tare.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Una din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »