Muzeul Național de Artă al României organizează miercuri, 15 februarie 2017, de la ora 18:30, conferința „Trecutul recent între imagine și realitate. Pledoarie pentru Muzeul Crimelor Comunismului”, susţinută de Radu Preda.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Ce e humorul? Când zicem despre un scriitor că are humor, înseamnă oare că avem a face cu un scriitor vesel?… Omul pe care-l aveți acum în fața domniilor-voastre și care a scris, totuși, destule pagini de literatură humoristică, dezminte această părere… În privința asta e foarte semnificativă o anecdotă, pe care-i plăcea lui Caragiale s-o povestească în momentele lui de pesimism acut, adică la un pahar de vin — anecdotă pe care unii din d-voastră o cunosc, poate, din Anatole France sau din alt autor. Se zice că la un mare psihiatru, la un doctor de nervi din Roma, s-a prezentat într-o zi un pacient necunoscut, un om cu figura tare tristă, care se plângea că, de multă vreme, e atins de o afecțiune sufletească deprimantă, de o melancolie cronică.

Rând pe rând, marele psihiatru i-a prescris diferite leacuri: odihnă…, aer curat…, băi reci…, șpriț la gheață… Degeaba! Pacientul se întorcea de fiecare dată tot mai trist, mai sinistru, mai… incurabil decât oricând. În cele din urmă, doctorul i-a zis:
— Am încercat cu d-ta toate leacurile, toate procedeele, toate mijloacele de înveselire. Nu mai rămâne să-ți recomand decât unul singur…
— Care?
— Am auzit că s-a stabilit în orașul nostru de câtăva vreme un tip fenomenal… Un actor care-și joacă pe scenă propriile-i improvizații comice, un mare creator de veselie, care face pe toată lumea să râdă cu lacrimi. Du-te să-l vezi… Și dacă nici ăsta nu e în stare să te vindece, să te facă să râzi, eu unul nu mai am nici o putere, nu mai știu ce să-ți recomand — înseamnă că melancolia d-tale este incurabilă.
— Și… ăsta e ultimul d-tale cuvânt? întrebă pacientul.
— Da.
— Atunci s-a isprăvit cu mine. Trebuie să mă sinucid.
— Pentru ce?
— Pentru că omul la care mă trimiți, tipul fenomenal care face pe toată lumea să râdă… sunt tocmai eu, sunt chiar eu, domnule doctor!

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Eseuri, Umor
1 comentariu »

Editura Polirom a publicat „Cei frumoşi şi blestemaţi” de F. Scott Fitzgerald, traducere din limba engleză şi note de Ciprian Siulea.

„Cei frumoşi şi blestemaţi” este o poveste despre America anilor ’20, o epocă tumultuoasă, în care arta, dragostea şi banii sunt aproape invariabil însoţite de ambiţii nebuneşti, talente irosite şi eşecuri ireparabile, când consumul nemăsurat de alcool şi strălucirea vieţii de noapte devin adevăratul crez al unei generaţii. Anthony Patch, figura centrală a romanului, este un tânăr sofisticat, cu studii la Harvard, pe care aburii alcoolului îl vor transforma într-o „epavă josnică şi dezgustătoare”. Episodul nefericitei căsătorii cu Gloria – despre care s-a spus ca ar fi inspirat din povestea reală de dragoste a autorului cu Zelda Sayre – se încheie cu prăbuşirea celor doi în abisul degradării fizice şi morale, un moment ce aminteşte cu amărăciune de strălucirea risipită şi tinereţea distrusă.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

A trecut ceva vreme de când nu-mi mai observ stările sufleteşti sau sentimentele negative: mânia, nerăbdarea, respingerea, tristeţea, durerile provocate de orgoliu… Nu pentru că aş fi ajuns la un grad atât de înalt de conştiinţă sau la o rapiditate de prestidigitator în a-mi intercepta impresiile, ci pentru că mă trezesc prinsă într-un balans cu mine însămi, între starea propriu-zisă şi raţiune. Nu pot decât să întorc capul ca un spectator la un meci de tenis, simţind că propria mea inimă este mingea. Lucrul cel mai cumplit nu este „meciul” în sine, ci senzaţia de după, când, invariabil, câştigă raţiunea. Ar trebui să mă bucur de triumful raţiunii asupra afectivităţii mele primitive, sălbatice, triumful minţii asupra patimii, triumful puterii asupra slăbiciunii, triumful bunătăţii asupra răutăţii, triumful înţelepciunii asupra prostiei. Şi totusi, nu asta simt, ci că am îngropat ceva din mine fără să-l fi cunoscut pe deplin şi cu adevărat, ceva care şi-a arătat doar o parte a chipului, ceva care va renaşte mereu şi mereu, în alte chipuri, fiindcă e mai uşor să tai buruienile decât să le smulgi din rădăcini.

4 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Eseuri
Comenteaza! »

Descria I.L. Caragiale în „O zi solemnă”: „Mizilul!… Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe – o grădină – se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte o panoramă aşa de plăcută şi atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, şi mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaţilor; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, uşor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munţilor; în faţă, neţărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului.”

În aceste locuri frumoase se va desfăşura Festivalul Internaţional de Poezie şi Epigrame „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a IV-a.

Concursul organizat are două secţiuni:
– Poezie – maxim patru poezii
– Epigramă – maxim patru epigrame

1 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Concursuri, Epigrame, Poezii, Ştiri
Comenteaza! »

Am citit undeva despre un duhovnic care obişnuia să le răspundă, invariabil, celor care veneau să ceară sfat şi ajutor: „Fă ceea ce te-o lumina Dumnezeu!” Atât, nimic mai mult, doar aceste cuvinte simple. Credincioşii plecau nedumeriţi şi cumva dezamăgiţi, dar pe drumul de pădure care lega mănăstirea de prima aşezare omenească, în liniştea şi singurătatea care-i însoţeau, ca prin minune găseau răspunsul la întrebarea lor, soluţia la problema lor, ajutorul pentru slăbiciunea lor.

Cerute sau necerute, aproape în fiecare zi primesc sfaturi de viaţă, de conduită duhovnicească, civică, de raportare la muncă, la oameni, la lucruri. Sau la diferite religii, credinţe şi filozofii. Toţi par să aibă câte o soluţie verificată, funcţională şi universal-valabilă. Nimeni nu mi-a răspuns vreodată, cu acel zâmbet luminos pe chip care te curăţă pe dinăuntru: „Fă ceea ce te-o lumina Dumnezeu!”. Nici eu n-am spus altcuiva asta. M-am întrecut cu ceilalţi în a da sfaturi, norme, jaloane, etaloane, coordonate, direcţii, variante, reţete. Nici măcar o dată, înainte de a deschide gura, nu m-am întrebat: „Doamne, vrei să-i spui ceva acestui om prin glasul meu? Te rog să mă ajuţi să găsesc cuvintele!”

3 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Eseuri
Comenteaza! »