4 iunie 2009

Despre sfaturi

<a target=Silvia Velea” title=”Silvia Velea„>Am citit undeva despre un duhovnic care obişnuia să le răspundă, invariabil, celor care veneau să ceară sfat şi ajutor: „Fă ceea ce te-o lumina Dumnezeu!” Atât, nimic mai mult, doar aceste cuvinte simple. Credincioşii plecau nedumeriţi şi cumva dezamăgiţi, dar pe drumul de pădure care lega mănăstirea de prima aşezare omenească, în liniştea şi singurătatea care-i însoţeau, ca prin minune găseau răspunsul la întrebarea lor, soluţia la problema lor, ajutorul pentru slăbiciunea lor.

Cerute sau necerute, aproape în fiecare zi primesc sfaturi de viaţă, de conduită duhovnicească, civică, de raportare la muncă, la oameni, la lucruri. Sau la diferite religii, credinţe şi filozofii. Toţi par să aibă câte o soluţie verificată, funcţională şi universal-valabilă. Nimeni nu mi-a răspuns vreodată, cu acel zâmbet luminos pe chip care te curăţă pe dinăuntru: „Fă ceea ce te-o lumina Dumnezeu!”. Nici eu n-am spus altcuiva asta. M-am întrecut cu ceilalţi în a da sfaturi, norme, jaloane, etaloane, coordonate, direcţii, variante, reţete. Nici măcar o dată, înainte de a deschide gura, nu m-am întrebat: „Doamne, vrei să-i spui ceva acestui om prin glasul meu? Te rog să mă ajuţi să găsesc cuvintele!”

Nici atunci când ascult, nu mă rog: „Doamne, vrei să-mi spui ceva prin gura acestui om? Ajută-mă să înţeleg cuvintele!” De fapt, nici nu ascult. În timp ce celălalt îmi vorbeşte, îmi comasez „secretarele” (orgoliul, prejudecăţile, experienţele, emoţiile, obişnuinţele, obsesiile, temerile, dorinţele, nevoile, tendinţele etc.) la poarta minţii şi a inimii, pentru o lovitură de la unsprezece metri. Mă proiectez asupra celorlaţi tot aşa cum se proiectează şi alţii asupra mea, transformându-ne cu toţii în nişte pelicule de coşmar, pe care se derulează concomitent secvenţe din mii de filme diferite.

Nu-i de mirare că nimeni nu înţelege pe nimeni. Nu-i de mirare că ne înstrăinăm tot mai mult unii de alţii. Nu-i de mirare că rătăcim tot mai des drumul către noi înşine şi către lume. Răspunsurile sunt toate în mintea noastră. Soluţiile sunt toate în inima noastră. Nu trebuie decât să deschidem ferestrele larg şi să lăsăm lumina lui Dumnezeu să ni le arate, în liniştea şi singurătatea care ne însotesc drumul prin pădurile noastre…

Eseu de Silvia Velea

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook