Filmul „Sunt o babă comunistă” este lansat pe 23 august 2013, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema Arta (Târgu Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Café Cinema Patria (București), Cinema Europa (București), Modern (Craiova), Orizont Café Cinema (Călărași), Unirea (Botoșani), Cinema Capitol (Onești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cine Grand (Botoșani), Palace (Oradea).
Îndoite-s spinările şi-s crucea întunericului care duce poveri nesăbuite, iar nesocotirea drumurilor drepte pune pe masa vieţii suferinţe. Nu putem lua din noi durere, pentru ca să o transplantăm în viaţa crudă şi să creştem copaci fără rădăcini, pe drumurile lumii. Nu trebuie să credem că putem sădi bătrâneţe-n tinereţe, iar urma lăsată nu ne va durea în anii de-ndoială, când ne vom apropia de poarta morţii.
Iubim nopţile în albul întors din noi în trup pereche, purtăm mănuşi false în atingeri fără sentimente şi credem că numai banu-i cărarea vieţii. Putem să fim din stele sau din planete prăbuşite-n groapă neagră, din a universului întuneric sau a soarelui lumină, dar sămânţa vieţii sădită-n trup de femeie, nu ştie asta, şi viaţa se deformează şi-o ia pe drumuri chiniuite.
Colectori naturali de gunoaie degradabile, vulturii sunt vitali pentru ecosistemul nostru — atunci de unde reclama proastă? De ce sunt atât de mulți pe cale de dispariție? Biologul expert în păsări de pradă, Munir Virani, spune că trebuie să acordăm mai mare atenție acestor păsări unice și greșit înțelese, ca să schimbăm percepția și să salvăm vulturii.
Van Jones aduce argumente împotriva poluării provocate de plastic din perspectiva dreptății sociale. Deoarece pedurile reciclate îi afectează în primul rând și cel mai profund pe cei săraci cu consecințe pe care le suportăm însă toți indiferent unde trăim și muncim. La TEDxGPGP, el oferă câteva idei valoroase pentru a recupera planeta noastră plină de gunoaie.
Caut prin buzunarele vieţii o monedă, pentru încă o zi. Dar de multe ori mă întreb dacă am luat cei mai buni pantaloni de viaţă. În poşetă am uitat o oglindă care trăieşte ziua de ieri. Oare cum va fi mâine? Vitrinele se uită urât la mine. În parcul pustiu un câine stă pe-o bancă care ţine de lesă, un alt câine. O statuie uscată de timp a înţepenit la trecerea de pietoni. A uitat să mai treacă. De fapt nici nu mai poate, de şuvoiul de maşini. Plouă cu lacrimi din mine, încet de sus. Oare am ajuns cer? O macara îmi mărgineşte privirea, de foarte mulţi ani. Ea sprijină o clădire, să nu cadă. Au început să apară altele noi, după douăzeci de ani. Dar încă stau drepte, clădirile. Un şir de borduri şi-au făcut ziduri de cetate. Cineva din sectorul nimănui le-a mai pus un alt şir de borduri pe spate. Operaţiunea a lăsat multe blocuri fără privire, fiind în continuare zbârcite şi cu faţada cenuşie. Piaţa a devenit o operă. În ea stau toate culorile şi cântă numai opere turceşti sau greceşti, artificiale. Dar la puţini spectatori. Trecători care nu se opresc, ci doar trec şi se uită.
Capt. Charles Moore de la Fundaţia Algalita pentru Cercetare Marină a descoperit Insula Gunoaielor din Oceanul Pacific – un pustiu nesfârşit creat de gunoaie din plastic. Acum Capt. Moore atrage atenţia asupra problemei mereu crescânde şi sufocante a deşeurilor din plastic din apele noastre.
Încarc...
8 voturi