Miercuri, 10 iunie 2015, de la ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu invită publicul să participe alături de scriitorul Radu Paraschivescu şi de jurnaliştii Sever Voinescu şi Luca Niculescu la o dezbatere-eveniment despre romanul „Supunere” de Michel Houellebeq, bestseller Humanitas Fiction la Bookfest 2015, şi poate cel mai discutat roman al momentului în Europa. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Editura Humanitas Fiction.
Când Lesley Hazleton scria biografia lui Mohamed, a fost frapată de faptul că în noaptea în care el a avut revelaţia Coranului, după scrierile vechi, prima reacţie a fost îndoiala, uimirea, groaza chiar. Cu toate acestea, acea experienţă a devenit piatra de temelie a crezului său. Hazleton ne îndeamnă la o nouă apreciere a îndoielii şi a punerii sub semnul întrebării drept fundament al credinţei şi eliminarea fundamentalismului de orice fel.
Începând din 8 iulie 2011, puteţi urmări în cinematografele din România filmul „Cine zice, ăla este! (Mine vaganti)”, care va rula în prima săptămână în Bucureşti (Studio, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni), iar în 15-21 iulie în Bucureşti (Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni) şi Constanţa (Cinema City), urmând ca apoi să ajungă în toată ţara, distribuit de Independenţa Film.
Clapele albe ale unui pian, uitat, bat sunete care îmi şoptesc: – la dana portativului muzicii vieţii, pot ancora suflete, sunete – valuri, aduse dinspre larg de dincolo de orizont. Am început să le duc dorul înspre viitor. Curatul nu-mi poate alunga, încă, gunoiul celor care-mi murdăresc prezentul. Nu pot să încep să astup fundul gropii vieţii mele, de jos în sus. De ce să ne îngropăm singuri înaite de-a ne fi născut, strigă cei care nu vor drumul neatului. Copii de dinaintea dragostei şi iubirii nu vor să mai fie. Monştrii le iau dreptul la viaţă. La vămile intrării bucuriei, îngeri negri în sutane şi cu inimi de piatră, vămuiesc suflete, împuţinându-le.
Pe tronuri de judecată, stau cruci întoarse spre gropa vieţii. Balanţa lor stă şchioapă într-un picior! Sunt sunete multe pe care nu mai vreau să le mai ascult, sunete oarbe, negre. Pe imagini care îmi scot ochii, guri hâde, strâmbe, guri care poruncesc sentinţe inegale şi care rănesc libertatea noastră, vopsesc cu bidineaua în alb, oamenii întunericului, cărora le deschid libertatea spre lumea lor, întoarsă împotriva luminii. Murim încet şi câte puţin. De ce trebuie să-i ascult prin ceea ce-au fost, cu-un ieri întunecat, printr-un prezent care îmi ia lumina viitorului? Nu-mi doresc predestinare care să intersecteaze drumuri fără sens şi pe care nu viaţa mi le pune în cale. Mă întreb de ce şi pentru ce? Linia existenţei nu-mi moare în întunericul voit de alţii!
Începând de vineri, 16 octombrie 2009, în cinematografele din România poate fi urmărit filmul „Pandorum”, un thriller palpitant. Avându-i pe Ben Foster, Dennis Quaid, Cam Gigandet şi Antje Traue în roluri principale, acest film duce suspansul la nivelul următor, în cinematografele CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Light Cinema, Băneasa Drive-In Cinema, Starplex, Lotus (Oradea), Odeon (Cluj), Cinema City (Cluj şi Iaşi).
În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1
Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.
Încarc...
6 voturi