Începând cu prima zi a săptămânii în care Domnul Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un măgăruș, și până la înviererea Sa din morți, în mod tradițional, această săptămână a fost numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștilor. În această perioadă, ne aflăm în cea mai măreață, binecuvântată și cea mai minunată perioadă a anului, indiferent de programarea ei calendaristică sau de acceptarea ei între Marile Religii ale Lumii.
Au trecut aproape două mii de ani și an de an, ne aducem aminte că Domnul Iisus, întrupat de la Tatăl prin Fecioara Maria, a venit și a locuit printre oameni, s-a făcut Om ca să înțeleagă nevoile și problemele noastre, ca apoi, să fie răstignit pe o cruce, un stâlp de tortură, ca să aducă oamenilor, celor care cred în jertfa și învierea Lui, mântuirea.
„Acolo (Barcelona) a început totul… Acolo am înţeles cât de departe pot ajunge”
Pablo Picasso
Barcelona înseamnă o cultură veche de 2.000 de ani, arhitectură nonconformistă şi fotbal-spectacol, altfel spus istorie, artă şi divertisment, cele trei imprimându-se în memoria celor ce vizitează oraşul, la fel ca şi clima mediteraneană a locurilor.
Obiectivele turistice din Barcelona sunt influenţate de geniul lui Gaudi, şi acaparează atenţia vizitatorilor rămânând în mintea şi sufletul acestora pentru totdeauna.
Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:
Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.
Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.
Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.
Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).
De ce o văd oamenii pe Fecioara Maria într-un sandviş cu brânză sau aud versuri demonice în „Stairway to Heaven”? Cu ajutorul muzicii şi imaginilor, scepticul Michael Shermer arată cum ne convingem să credem – şi trecem cu vederea faptele.
„Cântecul iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke” – titlul sub care este, în general, cunoscut textul, este o odă închinată iubirii şi eroismului, puternic impresionistă, cu efecte muzicale excepţionale. Opera a devenit imediat o carte-cult, datorită tematicii sale legate de viaţa pământească, aşa cum este ea redusă ca importanţă pentru învăţăturile creştine. Fragmentele de mai jos fac parte dintr-o traducere aparţinând lui Eugen Jebeleanu, numită – puţin diferit – „Povestea iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke”.
Prologul:
…La 24 noiembrie 1663, Otto de Rilke, din Langenau-Gränitz şi Ziegra pe Linda, fu înstăpânit pe partea din moşia Linda rămasă în urma fratelui său Christoph, căzut în Ungaria; dar trebui să dea un zapis, potrivit căruia ar fi fost decăzut din avutul moştenit, în caz că fratele său Christoph (care, după actul de moarte adus, pierise ca stegar în compania baronului de Pirovano a împărătescului regiment austriac de cavalerie din Istria) s-ar reîntoarce…