Romfilatelia continuă seria tematicilor filatelice dedicate Zodiacului chinezesc, prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poștale „Anul Tigrului”, care intră în circulație marți, 1 februarie, 2022.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

În calitate de clovn medical, Rezidentul TED Matthew A. Wilson ia vechea zicală cum că râsul ar fi cel mai bun medicament foarte în serios. În această prelegere călduroasă el împărtășește despre cum poate bufoneria să ajute pacienții (și personalul medical) să treacă cu bine peste situații stresante – fără niciun efect secundar.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video
Comenteaza! »

Sam Smith, premiat de-a lungul timpului în cadrul Brit Awards, Golden Globe sau cu premiile Oscar, a lansat pe 30 octombrie 2020, albumul „Love Goes”, al treilea material discografic din carieră.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Muzică, Ştiri
Comenteaza! »

Copiilor mei

La marginea dinspre miazănoapte a orașului, pe malul iazului, e o grădină frumoasă în care sunt patru clădiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei și a casieriei; restul grădinii e numai tufișuri dese de lemn câinesc, de bațachină și de rugi, în care primăvara cântă privighetorile de e o frumusețe. Chiar pe marginea malului e o movilă pe care când te-i sui, ai înaintea ochilor o minune de tablou. Aici sub mal, iazul umbrit de sălcii și de anini cu o moară vorbăreață; mai departe valea verde a Ialomiței, închisă în fund de dealurile viilor, pe culmea cărora stă de streajă mănăstirea; iar mai în fund, topită-n aburi albăstrii, toată coama munților de la Piatra-Craiului până la Penteleu; în tot o priveliște frumoasă, de parcă ți se primenește sufletul uitându-te la ea.

Prin grădina asta e drumul lui conu Mișu, care șade alături, când e să iasă în oraș.

Cum trecea într-o zi din primăvara trecută, s-a oprit să asculte o privighetoare, care cânta de răsuna grădina; și fiindcă tufișul în care cânta era chiar alături, s-a aplecat să încerce: n-o putea-o zări? Când, ce să vază? Jos în tufiș un băețaș. Cu degetul arătător de la mâna dreaptă peste buzele țuguiate, îi făcea semn să tacă, iar cu cel de la mâna stingă îi arăta privighetoarea. Aplecându-se mai mult o văzu….

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Pe 31 august 2020, începând cu ora 11:00, cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția invită publicul să vizioneze proiectul „Limba română prin ochi de copil”. Acesta poate fi accesat pe pagina oficială de Facebook a instituției, un dialog filmat, fiu–tată, pe baza „perlelor” de limbă strânse de scriitorul Robert Șerban de la fiul său, Tudor, o dată cu creșterea acestuia.

Copilul percepe candid, dar serios, lumea, iar descoperirea ei, prin limbă, prin cuvinte, prin erori de înțelegere, de pronunție, prin inventarea de cuvinte care nasc umor este, în fond, un exercițiu de cunoaștere, o experiență de viață, un mod de asimilare.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.

Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!…

În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »