După un turneu impresionant în festivaluri internaţionale de prestigiu, în care a adunat șapte premii la sfârșitul anului trecut, „Crulic – drumul spre dincolo”, primul lungmetraj românesc de animaţie din ultimii 20 de ani, scris, regizat şi produs de Anca Damian a fost recent inclus în selecţia oficială a festivalului New Directors/New Films de la New York (21 martie-1 aprilie 2012). Realizat în colaborare cu The Film Society of Lincoln Center şi celebrul Museum of Modern Art (MoMA), festivalul promovează, de mai bine de 40 de ani, lucrări noi ale unor realizatori în ascensiune, „celebrând cele mai inovatoare voci auctoriale din cinematografie”.
Fotografiile sunt mai mult decât documente ale istoriei – ele o creează. La TED University, Jonathan Klein de la Getty Images ne arată unele din cele mai reprezentative şi ne vorbeşte despre ce se întâmplă când o generaţie vede o imagine aşa de puternică încât nu se poate uita în altă parte sau înapoi.
Fragmente din primele capitole ale volumului I al romanului „Shōgun” de James Clavell:
Naufragiat pe un tărâm necunoscut…
Blackthorne se trezi brusc. La început crezu că visează, pentru că se găsea pe uscat, iar încăperea arăta incredibil. Era mică, foarte curată şi acoperită cu rogojini moi. Stătea întins pe o cuvertură groasă şi o alta era aşternută peste el. Tavanul era din cedru lustruit, pereţii din şipci de cedru, aşezate în pătrate, acoperite cu hârtie opacă, ce îndulcea plăcut lumina. Lângă el se afla o tavă stacojie, purtând boluri mici. Unul era cu legume gătite, reci, pe care le înghiţi aproape fără să le simtă gustul picant. Altul era cu fiertură de peşte şi o dădu pe gât. Altul era plin cu un terci gros de grâu sau orz; îl termină repede, mâncându-l cu degetele. Apa, într-o tidvă de o formă ciudată, era caldă şi avea un gust neobişnuit – uşor amărui, dar plăcut.
Apoi băgă de seamă crucifixul din nişă.
Casa asta e spaniolă sau portugheză, gândi îngrozit. Sunt în Japonii? Sau în Chitai?
Un panou din perete alunecă în lături. O femeie de vârstă mijlocie, plină, cu faţa rotundă, stătea în genunchi lângă uşă; făcu o plecăciune şi zâmbi. Pielea i era aurie, ochii negri şi înguşti, iar părul lung, negru, era strâns îngrijit în creştet. Purta un halat de mătase gri, şosete albe, scurte, cu talpă groasă şi o eşarfă lată, purpurie, în jurul mijlocului.
Anul 2008 este un an fast pentru Filip Florian. „Degete mici” a fost deja publicat în maghiară şi poloneză, ediţia germană tocmai a apărut, iar în 2009 sunt programate alte două ediţii: cea slovenă şi cea americană.
„Kleine Finger”, varianta în limba germană a romanului „Degete mici” de Filip Florian, a apărut de curând în Germania, în traducerea lui Georg Aescht. Suhrkamp, editura care l-a publicat pe Filip Florian, a fost fondată la îndemnul lui Hermann Hesse în 1950 şi i-a publicat, de-a lungul timpului, între alţii, pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Paul Celan şi Tudor Arghezi.
Editura eLiteratura din Bucureşti a publicat în august 2015 romanul de ficţiune „Discipolii zeilor de altădată”, semnat de Ionuţ Caragea. Romanul de 198 pagini este o ediţie revizuită a seriei „Uezen” („Uezen şi alte povestiri”, „Conştiinţa lui Uezen” şi „Echilibrul lumilor”, ed. Fides, 2010-2011), având în plus şi o continuare de două capitole. Prefaţa este semnată de criticul literar Maria-Ana Tupan, iar ilustraţia copertei a fost realizată de graficianul Miklós János Dénes.
După pilda prietenului nostru comun Rică Venturiano, fost-am şi eu, prin anii 1952-1957, „Studinte-n Drept şi Publicist” la Universitatea din Bucureşti.
Printre colegii de redacţie îi aveam pe viitorii jurnalişti Ion Arcaş, Ion Bucheru şi Cornel Tabacu, cei care s-au folosit de prilejul sărbătoririi revelionului pentru a pune la cale şi realiza apariţia, la 27 decembrie 1956, a unei pagini cu epigrame care – ca să nu se poată spune că ar fi fost adresate cine ştie cărui conducător de partid sau de stat – au fost dedicate colegilor şi colaboratorilor truditori în redacţia noastră. Aşa s-a întâmplat că am fost şi eu băgat în seamă cu absolut realele şi recunoscutele două slăbiciuni: fizică şi epigramistică. Dintre cele 2, reproduc aici catrenul scris de Ion Bucheru, (semnat „un fost colaborator” întrucât – de câteva luni – devenise redactor la „Viaţa Studenţească”):
Lui Culicovschi (jurist) care a comis o epigramă:
Ţi-am fotografiat catrenul,
Chiar ţi l-am pus parol! în ramă
Dar trebuie o pledoarie
Să mă convingi că-i epigramă!
Încarc...
