Epigrama, cu drăcuşorii ei,
Se duelează-ntruna.
Zeiţa-i – Mătrăguna!*
Sar din săbii şi peniţe doar… scântei.

*Atropa Belladonna sau Carmen, trimisă pe pământ, cu mulţi drăcuşori, să ne veselească, să ne corecteze viciile prin satiră şi umor, că prea amărâţi şi prea înfumuraţi din cale afară suntem.

P.S. Dar mai e o Zeiţă în ceruri, cu aia eu contactez.

* * *
Zeiţa Epigrama şi… drăcuşorii ei sau Globul Pătrat cu unii tipi de pe el, cu marile lor succese la Concursuri Naţionale şi Internaţionale de Humor şi Neumor, menţionaţi  cu multiple premii Grand Prix, că nu-s chiar toţi aşa ca ei, ci selectaţi din toate colţurile Globului Pătrat – despre toate acestea – mai jos.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Mihai Cucereavii in Epigrame, Umor
52 comentarii »

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.

Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.

50 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Poveşti
8 comentarii »

Primele pagini ale volumului „Taina şoaptelor” de Costel Macovei, apărut la Editura Lumen:

Despre ce să mai vorbim dac-ar fi să povestim? Despre prinţi? Despre prinţese? Zâne care viaţa-ţi ţese? Cosânzene? Feţi-Frumoşi? Împăraţi mai pântecoşi? Cai cu aripe-nstelate? Zmei făloşi sau solzoşi? Despre babe urâcioase, răpciugoase şi buboase? Sau pitici foarte mici? Ori castele înceţoşate cu fantome preumblate? Poate despre… Ei? Ce-aţi zis? Cum? Înca nu v-aţi decis? De n-aveţi nimic de zis, vă propun… să… da’ acum… Haideţi să pornim la drum!

3 voturi

Încarc...

Publicat de Costel Macovei in Cărţi, Fragmente literare, Poveşti
Comenteaza! »

Marcel (Max) Blecher (8 septembrie 1909 – 31 mai 1938), poet şi prozator român recunoscut pentru sensibilitatea sa excepţională şi pentru extrema autenticitate a lucrărilor sale, este reprezentantului unui curent care aşază la baza scriiturii experienţa personală şi o luciditate aproape şocantă. „Inimi cicatrizate”, unul dintre romanele sale, este în mare parte autobiografic, aducând în prim-plan perioada ulterioară descoperirii bolii (morbul lui Pott era o afecţiune incurabilă) care îi va provoca moartea câţiva ani mai târziu.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
2 comentarii »

A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor.

Aveau însă şi oamenii aceştia o mare şi nesecată mâhnire-n su- fletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, şi fără de copii viaţa, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să poarte grijă şi cu ce-şi bate capul, căci aşa numai ei amândoi îşi nădeau zilele în sec şi nu se alegeau cu nimic din ele.

83 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Poveşti
45 comentarii »

Alexandrescu – Bolintineanul Cu aceşti doi poeţi munteni, prin excelenţă aşezaţi între clasicii noştri şcolăreşti, stăm în plină influenţă a poeziei franceze.

Pe Alexandrescu îl cunoscuse Ion Ghica elev la Sfântul Sava, băiat măricel începea să-i mijească mustaţa băiat măricel cu memoria plină de versuri din clasicii francezi. Îmi pare că epistolele, satirele şi fabulele formează inventarul bun al lui Alexandrescu. Orientarea lui naturală a fost clasicistă. Melancolia întrucâtva insistentă, sentimentalism pe tema ruinelor, a fantomelor trecutului, sunt teme literare pe care le impunea literatura apuseană pe atunci. S-a observat, cu dreptate, că adoptarea unor teme ca aceasta nu ne permite a vorbi hotărât de un romantism român. Românii care căutau a face poezie în anii 30 până la 40 luau ce găseau pe piaţa literară franceză. Romantică era poezia aceasta franceză la ea acasă, în Bucureşti şi în Iaşi ea nu era romantică, era poezia nouă din Apus, poezia pe care tinerii români aveau a o pune împotriva poeziei de imitaţie neogreacă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Critică literară
3 comentarii »