Cel mai scump film din istoria Hollywood-ului i-a adus lui James Cameron, la festivitatea ce a avut loc pe 17 ianuarie 2010, două dintre cele mai importante premii. Pe lângă câştigarea Globului de Aur pentru cel mai bun film dramă, cineastul american a fost desemnat şi cel mai bun regizor de către cei 83 de jurnalişti din Asociaţia Presei Străine de la Hollywood.
M-am pierdut în marea nisipului faraonic prin catacombe fierbinţi deşertice cu sunet de fata morgana ce strigă ochilor mei:
– Caută în firul de nisip pulsul tău pierdut de mii de ani. Simte că trebuie să te faci nisip de piramidă de piatră măcinată de vânturi, în deşertica vale a soarelui. Acolo, printre miliarde de fire ca şi mine, vei găsi chipul tău. El este încrustat în timpul de mare albă, nevăzută şi fierbinte, a miilor de ani scurşi peste trupul tău deşertic.
Termometrul spune la umbră 33° Celsius… Subt arşiţa soarelui, se opreşte o birje, în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz’. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit se apropie de uşa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată… nimic; de două, de trei… iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică… În sfârşit, un fecior vine să deschidă.
În tot ce urmează persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate.
După ce în ianuarie 2022, Bogdan Ioan ne invita să medităm asupra existenței noastre, acum artistul a revenit cu o piesă menită să ne transmită o stare de bine, caracteristică începutului de primăvară, intitulată „Gemini”. Precum mugurii care încep iar să înflorească, așa și Bogdan Ioan vorbește în discursul lui muzical despre sentimentele resimțite la începutul unei frumoase povești de iubire, care este pe cale să prindă contur.
„The apparition of these faces in the crowd; / Petals on a wet, black bough.”
(„Toate aceste chipuri fantomatice în mulțimea pestriță; / Ca petalele pe neagra și jilava ramură-mamă.”)
„Într-o stație de metrou” de Ezra Pound. Fără verbe, poemul devine staționar, iar viața ia forma unui tren de metrou oprit în stație, fețele călătorilor devenind fantome ale momentului; instantaneul reprezintă, așadar, viața. Folosirea petalelor de floare ca imagine metaforică dezvoltă proiecția, implicând forțe naturale care înfrumusețează realitatea obiectivă, conștientizând existența ei temporară. Ezra Pound a redus o experiență cotidiană din metroul parizian la esența sa, în stilul unui haiku japonez. În stilul, dar nu forma (unui haiku): în general nu cred în coincidențe, dar cu atât mai puțin în acest caz, când număr 14 cuvinte în poem, iar un haiku standard are 17 silabe!