Liviu Teodorescu începe anul 2020 cu o piesa manifest, „Cerule”, featuring excentrica Bruja. „Cerule” reîntregește ideea că omul trebuie să rămână într-o strânsă legătură cu mediul încojurător și cu tot ce oferă acesta. Muzica și textul piesei au fost realizate de Liviu Teodorescu, alături de Bruja și Iulia Iacob, pentru producție a lucrat cu Ionuț Vasilache, iar mix & master-ul a fost dealizat de Max Kissaru.
Nimeni nu ştie exact când oamenii au început să facă băuturi fermentate. Primele dovezi cunoscute datează din anul 7000 î.e.n. în China, unde reziduurile din vasele de lut au dezvăluit că oamenii făceau o băutură alcoolică din orez, miei, struguri şi miere fermentate. Deci cum a reuşit alcoolul să alimenteze comerţul global şi explorarea? Rod Phillips explorează evoluţia alcoolului.
„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă.” E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat! Cum să ne ferim de capcanele pseudoştiinţei„. Participanții la dezbaterea de joi, 23 ianuarie 2020, care începe la ora 19:00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, au multe de spus despre subiectele care au produs valuri de pseudoștiință, uneori greu de contracarat, în spațiul public. La eveniment vorbesc, alături de Alex Doppelgänger, Ovidiu Covaciu, care a fondat cel mai mare grup pro-vaccinare de pe internetul românesc, și Cosmin Pojoranu, director de comunicare Funky Citizens. Discuția este moderată de Vasile Decu, jurnalist de știință.
Şi la începutul acestui an, în cadrul proiectului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, ediţia a şaptea, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău (TNME) prezintă pe scenele Naţionalului bucureştean două dintre cele mai recente producţii, spectacolele „Dosarele Siberiei”, regia Petru Hadârcă (22 ianuarie 2020, ora 19:00, Sala Mare), şi „Cine l-a trezit pe Yorick”, regia Alexandru Vasilache (21 ianuarie 2020, ora 19:00, Sala Studio).
Zece ani după moartea lui Sainte-Beuve, publica A. J. Pons, unul din secretarii dispărutului, o colecție de mahalagisme savuroase, cu titlul de perfidă modestie: Sainte-Beuve et ses inconnues. Toate măruntele glorii și profite sexuale, pe care disciplina burgeză le categorisește ca inavuabile, erau concentrate aici, cu o solicitudine demnă de metoda nemilos curioasă a răposatului însuși – un Sainte-Beuve en pantoufles, care a scandalizat cât trebuie și a făcut fericit un public ce se credea, mai mult decât cel de astăzi, obligat să manifeste pudoare ofensată, și avea prin urmare cu atât mai mare aptitudine de a sorbi, în ascuns, suculența veșnică a sugestiilor literare pe temă de realități erotice.
Dar secretarii de la anii 80 se împiedecau în oarecare delicatețe: așteptau să se răcească bine mortul înainte de a vărsa în public mizeriile lui ascunse: zece ani înseamnă că Pons avea un tact răbdător perfect elegant. Și apoi întreaga tratare e de o malițiozitate foarte politicos reținută. Este evident însă că, pe când Anatole France trăgea de moarte, devotatul său Jean-Jacques Brusson trebuia să fi isprăvit aproape corecturile. Câteva săptămâni după îngroparea eroului, cartea izbucnea, și o celebritate groasă era garantată secretarului pentru un an de zile.
Într-un excelent discurs demonstrativ, cercetătorul-programator Doug Roble ni-l prezintă pe „DigiDoug”: o redare digitală 3D a propriei figuri, care merge până la nivelul de detaliu al porilor și ridurilor. Bazându-se pe un echipament de captare a mișcării inerțiale, rețele neuronale complexe și o enormă cantitate de informații, DigiDoug redă emoțiile adevăratului Doug (până și vascularizația feței și cum își mișcă sprâncenele) în detalii izbitoare. Veți afla mai multe despre cum a fost construită această tehnologie, precum și aplicabilitatea ei în filme, asistență virtuală și așa mai departe.