Editura Humanitas Fiction așteaptă cititorii la Librăria Humanitas de la Cișmigiu miercuri, 4 aprilie 2018, de la ora 19:00, la lansarea romanului „Omul din Nazaret” de Anthony Burgess, aflat în curs de apariție în colecția „Raftul Denisei”, tradus de Dana Crăciun. Cartea este prezentată de Monica Broșteanu, traducător și exeget biblic, Tatiana Niculescu, scriitoare și George Volceanov, traducător, filolog, specialist în literatura engleză. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
În premieră pentru spațiul cultural bucureștean, Muzeul Național de Artă al României găzduiește o seară de tango, în ambianță regală. Evenimentul artistic este dedicat luptei împotriva cancerului și are loc sâmbătă, 31 martie 2018, în intervalul orar 16:00 – 22:00.
Editura Humanitas invită pe cei interesați la Librăria Humanitas de la Cișmigiu miercuri, 28 martie 2018, ora 19:00, la lansarea cărții „A muri pentru o idee. Despre viața plină de primejdii a filozofilor” de Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, SUA, și profesor onorific de filozofie la University of Queensland, Australia. La eveniment vorbesc, alături de autor, Mircea Dumitru, Andrei Cornea și Vlad Russo.
Editura Humanitas Fiction așteaptă pe cei interesați la Librăria Humanitas de la Cișmigiu miercuri, 7 martie 2018, de la ora 19:00, la lansarea romanului „Casa de la Marginea Nopţii” de Catherine Banner, bestseller internațional tradus în peste douăzeci de limbi, desemnat drept „una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016“ de publicații prestigioase din Marea Britanie, Canada și SUA. Scriitoarea britanică Catherine Banner participă prin Skype la acest eveniment. Cartea este prezentată de Ana Barton, scriitoare, Cristina Stănciulescu, jurnalistă și Laura Câlțea, blogger cultural, iar moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se încheie cu un microrecital de canțonete al studenților Dragan Najdoski (Macedonia), Cristina Fieraru, Cătălina Marina Barbu, Octavian Ene și Do Vu Lan Nhung (Vietnam) de la Universitatea Națională de Muzică București (prin amabilitatea prof. dr. Oana Sălișteanu).
Sub motto-ul „Leaving (to) Romania”, în perioada 26 februarie-13 martie 2018, Institutul Cultural Român din Berlin, în colaborare cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, prezintă la Cinematograful UT Connewitz din Leipzig peste 10 proiecte cinematografice românești atât lungmetraje, cât și documentare și scurtmetraje, într-o selecție realizată de criticul de film Mihai Fulger. Evenimentul, cu acces gratuit, este un proiect-avanpremieră la ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte de la Leipzig, unde România este țară invitată de onoare.
Criticul de film Mihai Fulger, curatorul proiectului, declară:
După perioada comunistă, în care țara se putea părăsi fie cu acordul partidului unic (și, deseori, în beneficiul acestuia), fie riscându-ți viața, România a ajuns fruntașă la capitolul emigrație către Occidentul tuturor posibilităților. Nu e de mirare, așadar, că mulți realizatori de filme de ficțiune și, mai ales, documentare au abordat subiecte legate de migrare. Mai recent, a apărut un fenomen cu sens invers, reflectat și în cinema: întoarcerea în țară a românilor din diaspora și chiar sosirea în România a unor occidentali aflați în căutarea unor locuri de muncă. Așadar, tema pe care am ales-o pentru programul de film românesc de la Leipzig, „Leaving (to) Romania”, s-a dovedit foarte ofertantă. Dată fiind și marea diversitate a perspectivelor cineaștilor selecționați, sunt convins că publicul german nu va fi deloc dezamăgit de acest program.