Milonga Regală. Seară de tango la Palat
În premieră pentru spațiul cultural bucureștean, Muzeul Național de Artă al României găzduiește o seară de tango, în ambianță regală. Evenimentul artistic este dedicat luptei împotriva cancerului și are loc sâmbătă, 31 martie 2018, în intervalul orar 16:00 – 22:00.
Milonga sau „întâlnirea întru tango”, reunește într-o experiență inedită pasiunea pentru artă și oameni, respectul și dorința celor din medii diferite de a-și manifesta solidaritatea. Fondurile strânse cu acest prilej sunt destinate ajutorării unor angajați ai muzeului direct afectați de cancer.
Inspirat din tradiția vechilor baluri organizate la palat, evenimentul face trimitere și la introducerea tangoului în seratele de la Palatul Cotroceni, de către tânărul cuplu de principi moștenitori Maria și Ferdinand, acest dans fiind interzis inițial de Regele Carol I deoarece era considerat prea senzual.
Revenind în zilele noastre, acest eveniment își propune să reliefeze legătura dintre expresia corporală și cea plastic-vizuală, relația dintre ritmul muzicii și al mișcărilor de dans și cel al unor lucrări din patrimoniul MNAR, imagini ce sunt proiectate pe mai multe ecrane. Mini-ateliere de tango și de creație plastică completează evenimentul susținut de nume de răsunet ale comunității de tango precum Manuela Panaite, Dj Gabriel Mihalache, Maria Tirtea și Andra Lungu (Tango Timișoara), Horia Ioan Pop și Ioana Lascu (Compania de Tango Cluj), Cristi Crâng și Iulia Gordan (Atelierul de Tango Iași), Cristian Dițescu și Lucia Mîrzan (Fabrica de Tango București), Marian Toderascu, Oana Casandra Olaru (Tango MyO București) și copiii Lotului Național – Club Sportiv Dance Fever – 10 – 14 ani.
Programul împletește demonstrațiile dansatorilor cu implicarea activă a publicului, ce este invitat pe ringul de dans.
Inițiativa se bucură de sprijinul comunității de tango din Romania și de cel al Asociației Centru de Explorare Vizuală, precum și de susținerea studenților Departamentului Textile din cadrul Universității Naționale de Arte din București, coordonat de Conf. univ. dr. Dorina Horatău – Director Departament. Evenimentul se adresează tuturor pasionaților de dans și arte vizuale care cred în puterea solidarității, empatiei și sensibilității artistice. Produse unicat realizate de studenți (obiecte decorative, textile și de vestimentație) fac obiectul unei tombole speciale alături de produsele realizate în cadrul mini-atelierelor creative.
Pentru mai multe informații legate de eveniment puteți scrie la email comunicare@art.museum.ro și milonga.regala@yahoo.com.
Participarea la Milonga se face în limita locurilor disponibile.