Search Results

 4 noiembrie 2014

Ana Ularu, rol principal în „Index Zero”

Ana Ularu are rolul principal în SF-ul „Index Zero”, alături de Simon Merrells, în regia italianului Lorenzo Sportiello. Actriţa a fost recent alături de echipa filmului la premiera mondială din cadrul Festivalului Internaţional de la Roma, de vineri, 24 octombrie 2014. Evenimentul a avut loc la o săptămână după ce Ana s-a întors de la premiera londoneză a lungmetrajului „Serena”, regizat de deținătoarea unui Oscarului, Susanne Bier, unde joacă alături de Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, viaţa oamenilor din Statele Unite ale Europei nu mai e sustenabilă. Kurt (interpretat de Simon Merrells) şi Eva (interpretată de Ana Ularu) s-au născut dincolo de bariera Statelor Unite ale Europei, într-o lume de după criza economică globală. Eva e însărcinată şi, pentru a încerca să-i ofere copilului un viitor, cei doi încearcă să intre ilegal în Europa. Încercarea eşuează: Kurt şi Eva sunt prinşi şi separaţi. Kurt, prizonier într-un centru temporar, e considerat „potenţial sustenabil” şi e introdus într-un „program de interogare”. În schimb, Eva e declarată non-sustenabilă şi va fi expulzată dincolo de barieră, unde sarcina e permisă numai în utere artificiale şi numai dacă ai un index de sustenabilitate potrivit: Index Zero.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 31 octombrie 2014

Hărţi către stele

„Hărţi către stele” („Maps to the Stars”), cel mai recent film al regizorului canadian David Cronenberg, o satiră cinematografică la adresa showbiz-ului de la Hollywood, în care îi veţi putea vedea pe Julianne Moore, John Cusack, Robert Pattinson şi Mia Wasikowska, are premiera în România în 31 octombrie 2014.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 17 octombrie 2014

Spionul cibernetic

„Spionul cibernetic” („Intelligence”), sezonul 1, care începe, în premieră în România, marți, 21 octombrie 2014, la ora 22:00, la Universal Channel, este un serial dramatic ce îl urmărește pe agentul secret Gabriel Vaughn (interpretat de Josh Holloway), care stochează toate cunoștințele din ciberspațiu pe microcipul implantat în creierul lui. Cel care a inventat implantul, Dr. Shenandoah Cassidy (interpretat de John Billingsley), a fost luat prizonier de o altă grupare de agenți, care îl obligă să-i implanteze unui om al lor o versiune mai performantă a cipului.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 1 septembrie 2014

Aproape oameni

Imaginați-vă un viitor nu foarte îndepărtat, în care polițiștii și androizii sunt parteneri în lupta împotriva criminalității. Avându-i în distribuție pe Karl Urban, Michael Ealy, Minka Kelly, Mackenzie Crook, Michael Irby şi Lili Taylor, serialul „Aproape oameni” („Almost Human”) debutează, în premieră la Universal Channel, cu două episoade difuzate marți, 2 septembrie 2014, de la ora 22:00. În fiecare marți sunt difuzate câte două episoade, începând cu ora 22:00.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 august 2014

Fast şi emoţii la MTV Video Music Awards 2014

Duminică, 24 august 2014, cea de-a 31-a ediţie a premiilor MTV Video Music Awards a fost găzduită de The Forum din Inglewood, California. Cântăreaţa americană Beyoncé şi australianca Iggy Azalea s-au aflat în centrul atenţiei cu câte 8 nominalizări, în timp ce rapperul Eminem a urmat cu 7.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 iulie 2014

Pădurea spânzuraţilor – la Berlin

Institutul Cultural Român din Berlin prezintă în colaborare cu Zeughauskino Berlin pe data de 27 iulie 2014, de la ora 19:00, filmul „Pădurea spânzuraților”, regizat de Liviu Ciulei. Filmul este prezentat în limba română, cu subtitrare în engleză. Prezentarea peliculei la Zeughauskino (cinemateca din Berlin) face parte din programul-cadru „100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial”, iniţiat de către ICR Berlin pentru a marca centenarul acestui epocal eveniment istoric.

Cu acelaşi prilej, Nationalhistorisches Museum (Muzeul Naţional de Istorie din Berlin), în colaborare cu Zeughauskino, organizează în cursul anului 2014 o amplă serie de proiecţii cinematografice provenite din ţările implicate în conflict. Seria, intitulată „Războiul Global. Primul război mondial şi cinematografia”, îşi propune să prezinte, pe lângă filme canonice de război, şi anumite creaţii cinematografice internaţionale mai puţin cunoscute publicului german, cum ar fi producția americană din 1932, „Broken Lullaby”, în regia lui Ernst Lubitsch, sau pelicula „Westfront 1918”, realizată în 1930 de regizorul german Georg Wilhelm Pabst, precum și filmul francez „J’accuse”, regizat de Abel Gance.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'tors'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii