4 noiembrie 2014

Ana Ularu, rol principal în „Index Zero”

Ana Ularu are rolul principal în SF-ul „Index Zero”, alături de Simon Merrells, în regia italianului Lorenzo Sportiello. Actriţa a fost recent alături de echipa filmului la premiera mondială din cadrul Festivalului Internaţional de la Roma, de vineri, 24 octombrie 2014. Evenimentul a avut loc la o săptămână după ce Ana s-a întors de la premiera londoneză a lungmetrajului „Serena”, regizat de deținătoarea unui Oscarului, Susanne Bier, unde joacă alături de Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, viaţa oamenilor din Statele Unite ale Europei nu mai e sustenabilă. Kurt (interpretat de Simon Merrells) şi Eva (interpretată de Ana Ularu) s-au născut dincolo de bariera Statelor Unite ale Europei, într-o lume de după criza economică globală. Eva e însărcinată şi, pentru a încerca să-i ofere copilului un viitor, cei doi încearcă să intre ilegal în Europa. Încercarea eşuează: Kurt şi Eva sunt prinşi şi separaţi. Kurt, prizonier într-un centru temporar, e considerat „potenţial sustenabil” şi e introdus într-un „program de interogare”. În schimb, Eva e declarată non-sustenabilă şi va fi expulzată dincolo de barieră, unde sarcina e permisă numai în utere artificiale şi numai dacă ai un index de sustenabilitate potrivit: Index Zero.

“Premiera de la Roma a fost un succes uriaş,” a spus Ana Ularu, de curând întoarsă din Italia. “Mai existase o proiecţie cu o seară în urmă şi publicul era deja cât se poate de entuziasmat. La fel şi presa, intervievatorii cu care ne-am întâlnit înainte de premiera oficială erau extrem de entuziasmaţi, iar noi nu văzuserăm filmul încă. A fost un moment sublim, când a început să curgă genericul de final au început aplauze şi urale ca la un concert rock, s-a aprins un spot pe rândul echipei, eu plângeam în hohote de emoţie şi bucurie, ne îmbrăţişam între noi iar publicul ţipa în continuare!”

Trei proiecţii din patru ale filmului „Index Zero” la Festivalul Internaţional de Film de la Roma au fost sold out. “La ultima vizionare, împreună cu regizorul Lorenzo şi partenerul meu din film, Simon Merrells, am rămas şi am fost felicitaţi de 300 de oameni care ieşeau lăcrimând, ne îmbraţişau, îşi făceau poze cu noi şi ne spuneau că Italia nu a mai văzut de mult asemenea film. Succes total! Experienţa Roma a fost una dintre cele mai fericite din viaţa mea! Răspunsul publicului a fost cel mai frumos cadou după toată munca noastră!”

“Index Zero e o poveste de dragoste în mijlocul unei Europe foarte greu încercate economic, sterile, neprietenoase şi ierarhizate urât,” descrie filmul Ana Ularu. “Aceste două personaje, Kurt (Simon Merrels) şi Eve (Ana Ularu), sunt oameni în mod esenţial şi se iubesc în cel mai adevărat şi necomplicat sens al verbului. De asemenea, e şi o metaforă asupra ordinii sociale, a urii faţă de ce e străin şi incontrolabil, a imigrarii.”

„Index Zero”, care a rulat în secţiunea Perspective, reprezintă debutul în lungmetraj al tânărului regizor Lorenzo Sportiello şi a fost declarat proiect de interes cultural naţional de către Ministerul Culturii din Italia. Pe lângă regie, Sportiello cosemnează scenariul, coloana sonoră şi efectele vizuale ale producţiei.

Ana Ularu s-a intersectat cu proiectul „Index Zero” în urmă cu doi ani, la recomandarea lui Mario Zanot, un specialist în efecte vizuale alături de care a lucrat la filmul „Diaz: Don’t Clean Up This Blood” (2012), în regia lui Daniele Vicari. Zanot a recomandat-o pe Ana regizorului italian Sportiello. “Am citit scenariul, mi-a plăcut enorm, apoi am zburat la Roma pentru câteva ore să dau proba. Pe care, din fericire, am luat-o.”

„Index Zero” a fost filmat în diverse locaţii din Bulgaria, la Uzinele Kremikovtsi, de lângă Sofia, în zona Plovdiv şi în alte locuri despre care Ana spune că “arătau ca lovite de apocalipsă”.

Filmul este jucat în limba engleză şi are durata de 84 de minute.

Index Zero nu are deocamdată un distribuitor român, însă producătorii doresc ca filmul să ruleze în curând și în cinematografele din România.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook