Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Titel Constantinescu”, ediţia a V-a, organizat de Editura RAFET şi Asociaţia „Renaşterea Râmniceană”, îşi propune sprijinirea creatorilor literari din România şi din diaspora. Concursul de literatură cuprinde mai multe genuri literare, la care concurenţii pot lua parte (poezie, proză scurtă, eseu, teatru, critic, traducere).
Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele:
– primirea lucrărilor: 15 ianuarie – 1 iulie 2012
– jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: 1 iulie – 1 august 2012
– premierea şi gala laureaţilor: 18 august 2012, în cadrul Zilelor Râmnicului
Festivalul Internaţional de Film de la Berlin dă startul pe 9 februarie 2012 celei mai importante competiţii de producţii de film din întreaga lume. Ca în fiecare an, Institutul Cultural Român din Berlin sprijină participarea românească la festival.
Cea de-a 61-a ediţie a Berlinalei include cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Radu Jude, „Toată lumea din familia noastră”, care va fi proiectat în premieră mondială în secţiunea Forum. „Toată lumea din familia noastră” tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sârbu şi Gabriel Spahiu, cu apariţia extraordinară a cunoscuţilor actori Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Scenariul este semnat de Radu Jude şi Corina Sabău, autoarea romanului „Bloc 29, apartamentul 1”.
În acest discurs convingător ţinut la TEDGlobal, Rebecca MacKinnon descrie extinsa luptă pentru libertate şi control ȋn spaţiul cibernetic, întrebându-se: Cum vom construi noua fază a Internetului, pornind de la responsabilitate şi libertate, mai curând decât de la control? Ea crede că internetul se îndreaptă spre un moment similar cu cel reprezentat de „Magna Carta”, când cetăţenii din întreaga lume vor cere ca guvernele lor să protejeze libertatea de exprimare şi dreptul lor la relaţionare.
Salvaţi Copiii România lansează raportul de activitate al liniei de consiliere Helpline, componentă a programului Sigur.info de promovare a siguranţei copiilor pe Internet. Helpline-ul se adresează celor care au întâmpinat probleme pe Internet şi poate fi accesat prin intermediul paginii web www.sigur.info/helpline, reprezentând un serviciu gratuit de informare şi consiliere privind utilizarea în siguranţă a Internetului de către copii.
Pe parcursul celor doi ani de funcţionare a Helpline-ului au fost primite peste 650 de apeluri şi sesizări atât din partea copiilor, cât şi a adulţilor. Problemele semnalate cel mai frecvent sunt: hărţuirea şi intimidarea pe Internet – cyberbullying (218), înstrăinarea datelor personale (149), cazuri de fraudă şi/sau spam (35), pornografie/conţinut ilegal (24) şi şantaj (20).
Lansat în cinematografele din România în noiembrie 2010, filmul „Europolis” scris şi regizat de Cornel Gheorghiţă a fost recompensat de curând cu o serie de distincţii: Premiul pentru Cea mai bună actriță, pentru Cea mai bună imagine, Cea mai bună muzică și Cele mai bune decoruri la Festivalul Internaţional de Film din Cipru, încheiat în urmă cu o săptămână, precedate de Premiul special al Juriului la Festivalul Internaţional de Film Kimera, din Italia şi Premiul Juriului Ecumenic la Festivalul Internaţional de Film Golden Apricot, din Yerevan, Armenia. Distincțiile recente continuă recunoașterea filmului la Festival des Films du Monde, Montréal, 2010, festival internaţional de categorie A, unde „Europolis” a primit menţiunea specială a Juriului. Co-producţie România-Franţa – „un eastern balcanic încântat de universul fantastic al prozei lui Mircea Eliade”, după cum afirmă regizorul -, lungmetrajul va fi lansat oficial în Franţa în 2 noiembrie 2011.
În perioada 26-29 octombrie 2011, la Chişinău şi Iaşi are loc Concursul Internaţional de poezie „Grigore Vieru„, ediţia a III-a.
Acţiunea îşi propune descoperirea şi sprijinirea tinerilor poeţi de limba română din România, Republica Moldova şi din toată diaspora. Pot participa tineri poeţi până la 30 de ani, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai altor uniuni de creaţie şi care nu au volume personale publicate.