31 octombrie 2011

Hărţuirea şi abuzul pe Internet, cele mai semnalate probleme online

Salvaţi Copiii România lansează raportul de activitate al liniei de consiliere Helpline, componentă a programului Sigur.info de promovare a siguranţei copiilor pe Internet. Helpline-ul se adresează celor care au întâmpinat probleme pe Internet şi poate fi accesat prin intermediul paginii web www.sigur.info/helpline, reprezentând un serviciu gratuit de informare şi consiliere privind utilizarea în siguranţă a Internetului de către copii.

Pe parcursul celor doi ani de funcţionare a Helpline-ului au fost primite peste 650 de apeluri şi sesizări atât din partea copiilor, cât şi a adulţilor. Problemele semnalate cel mai frecvent sunt: hărţuirea şi intimidarea pe Internet – cyberbullying (218), înstrăinarea datelor personale (149), cazuri de fraudă şi/sau spam (35), pornografie/conţinut ilegal (24) şi şantaj (20).

Media de vârstă a apelanţilor este de 17 ani, preponderente fiind persoanele de sex feminin. Cele mai utilizate mijloace de contact pentru apelarea Helpline-ului au fost emailul şi chat-ul, remarcându-se în multe cazuri dorinţa utilizatorilor de a îşi păstra anonimatul.

Hărţuirea şi intimidarea pe Internet (Cyberbullying) a fost cauzată de o problematică diversă: agresiune verbală, calomniere şi lipsa de securizare a datelor personale. Acest tip de hărţuire poate presupune trimiterea de emailuri unei persoane care a refuzat comunicarea cu expeditorul, emailuri care pot conţine ameninţări, remarci sexuale, incitări la ură, şicanări ale victimelor precum şi afişarea oricăror declaraţii false care au ca scop umilirea victimei. Înstrăinarea datelor personale este relaţionată cu hărţuirea, care reprezintă deseori evoluţia nefericită a unui caz în care datele personale sunt utilizate în scopuri de umilire şi înjosire. Cazurile de fraudă/spam au implicat solicitări de introducere a datelor bancare, prin emailuri fictive de la bănci. Şantajul reclamat la linia de consiliere se bazează de cele mai multe ori pe utilizarea unor date personale ale altei persoane (de cele mai multe ori poze compromiţătoare), pentru a obţine beneficii.

Problemele au fost remediate prin: redirecţionarea apelantului către Secţia de Poliţie aferentă (în cazurile de Cyberbullying şi Şantaj), informarea departamentului Cybercrime din cadrul IGPR (în cazurile de tentative de fraudă şi spam), intervenţia efectuată de către Hotline şi departamentul Cybercrime (în cazurile de conţinut pornografic şi ilegal), intervenţia Direcţiei Generale Protecţia Copilului (în cazuri care priveau siguranţa fizică şi psihică a minorilor).

„Natura cazurilor raportate pe Helpline Sigur.info demonstrează necesitatea unei linii specializate, dedicată problemelor asociate cu utilizarea Internetului. Un aspect pe care l-am remarcat în lunile precedente în cadrul Helpline-ului vizează o dorinţă crescută a profesorilor de a fi informaţi în legătură cu subiectul siguranţei online, dezbătut frecvent în cadrul şcolii. Apreciem implicarea instituţiilor de învăţământ în programul Sigur.info şi facem apel la responsabilitatea cadrelor didactice şi a părinţilor de a oferi copiilor o educaţie adecvată şi în privinţa comportamentului acestora pe Internet. Salvaţi Copiii România vine în întâmpinarea lor prin sugestii şi consiliere oferite de operatorii Helpline, dar şi prin resurse adaptate disponibile pe website”, declară Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

În octombrie 2011, website-ul www.sigur.info/helpline, una dintre componentele esenţiale ale liniei de consiliere, a fost reorganizat devenind un instrument util de informare şi comunicare privind problemele sociale cauzate de utilizarea Internetului. Noua versiune este atractivă, accesibilă diverselor segmente de vizitatori şi permite o navigare facilă şi intuitivă pentru părinţi prin menul dedicat acestora, unde vor găsi sfaturi şi resurse utile. Pentru copii şi adolescenţi este dezvoltată o secţiune cu jocuri, teste şi informaţii importante, necesare în scopul unei navigări sigure.

Componenta Helpline oferă utilizatorilor mai multe posibilităţi de contactare, apelurile fiind preluate de coordonatorul Helpline şi de operator, la numărul de telefon 0744 300 476 şi prin chat Yahoo Messenger/Meebo, între orele 11–15 de luni până vineri, sau prin email la adresa helpline@sigur.info. Soluţiile oferite pot fi:
• consiliere telefonică sau prin chat care asigură o informare generală sau specifică situaţiei semnalate, privind riscurile online cu accent asupra evitării şi gestionării acestora;
• consiliere psihologică (prin direcţionarea către specialiştii centrelor de consiliere Salvaţi Copiii);
• consiliere tehnică privind dificultăţile în folosirea calculatorului şi a noilor tehnologii;
• consiliere juridică privind legislaţia şi demersurile legale posibile;
• redirecţionare către specialişti sau autorităţi competente pentru probleme complexe care se află în responsabilitatea acestora, privind telefonia mobilă, accesul la Internet, alte situaţii privind educaţia şcolară sau protecţia copilului.

Prin cyberbullying, se poate înţelege:
• Intimidarea şi umilirea repetată a unei persoane;
• Trimiterea de ameninţări şi de mesaje obscene prin intermediul Internetului;
• Ridiculizarea cuiva prin crearea unui profil sau a unui blog fals, conţinând informaţii umilitoare;
• Publicarea online a unor videoclipuri sau poze personale fără acordul persoanei în cauză.

Înstrăinarea (Furtul) datelor personale se manifestă prin preluarea elementelor de identificare ale altei persoane (poze şi imagini, număr de telefon, adresă, nume, Cod Numeric Personal) şi utilizarea sau prelucrarea lor în scopuri ce deservesc alte persoane decât cea în cauză.

Cele mai cunoscute efecte ale hărţuirii şi intimidării vizează: scăderea stimei de sine şi a sentimentului de siguranţă, sentimente acute de frică, supărare, ruşine şi creşterea anxietăţii, abandonul sau regresul şcolar, evitarea activităţilor de grup.

Pentru a evita situaţiile neplăcute, operatorii Helpline, specializaţi în gestionarea şi soluţionarea cazurilor de hărţuire online, au oferit câteva sfaturi de bază utilizatorilor de Internet, cu rol în prevenţie, care au vizat:
• Protejarea informaţiilor personale şi o atenţie sporită informaţiilor oferite online prin programe de mesagerie instant, prin intermediul blog-ului, chat roomului, etc;
• Protejarea parolei chiar şi faţă de prieteni;
• Limitarea răspunsurilor oferite mesajelor agresive sau de ameninţare, deoarece pentru hărţuitor o reacţie din partea victimei reprezintă o victorie şi păstrarea tuturor dovezilor abuzului: conversaţii, emailuri etcPăstrarea rezervelor faţă de emailurile primite de la necunoscuţi sau de la persoane răuvoitoare.

Cazuri de hărţuire raportate pe Helpline Sigur.info:

„Bună ziua. Cu siguranţă majoritatea au un cont activ pe Facebook. Mie mi s-a întâmplat ceva foarte ciudat. Eu am contul securizat bine şi nici măcar nu am o sută de prieteni. Cu vreo lună în urmă primisem o cerere de prietenie de la o persoană străină, un bărbat. Deşi nu accept toate cererile de prietenie, am dat accept… aşa din curiozitate. După care mi-a mai trimis vreo câteva mesaje ciudate insistând să stau cu el pe chat. Normal că l-am şters imediat, cam după o zi. Asta a fost tot! De atunci până azi tot îmi trimite mesaje de pe diferite conturi false şi, mai grav, chiar mi-a creat mie un cont fals cu datele mele şi câteva din pozele mele. Sunt hărţuită şi ameninţată constant de acest străin. Vă rog spuneţi-mi ce pot să fac!” (Ioana, 16 ani)

“Hărţuirile de care vă pomeneam au început de vreo 8 luni. Eu şi alte persoane din jurul meu suntem deranjate telefonic de acest om prin mesaje injurioase sau convorbiri. Au fost deranjaţi părinţii mei, prieteni de-ai mei. Nu am mai răspuns provocărilor telefonice şi a început hărţuirea pe net, cu postarea de diferite mesaje calomnioase la adresa mea. Nu ştiu ce să fac!” (Ana, 15 ani)

“Bună. Am şi eu o problemă. Am 17 ani şi am avut o relaţie cu un băiat mai mare. De-a lungul timpului acesta m-a hărţuit atât verbal, cât şi fizic. Insistă să ne împăcăm cu toate că i-am spus clar ca nu mai vreau relaţia asta. El a început cu ameninţări: că mă bate, că mă înjoseşte. Nu ştiu ce să mai fac. Ma şantajează că are o filmare cu mine şi ca o postează pe Internet sau face Cd-uri si le împarte prin şcoală. Mulţumesc!” (Corina, 17 ani)

“Profilul meu de Hi5 era public şi cineva mi-a luat pozele şi mi le-a postat pe un website de matrimoniale împreună cu numărul meu de telefon. Acum primesc tot felul de mesaje şi apeluri nedorite.” (I., 12 ani)

“Umblam pe net şi am dat click din greseală pe o reclamă. Mi-a apărut un website cu imagini foarte urâte. M-am speriat şi de atunci nu vreau sa mai stau pe Internet. E normal?” (S. 11 ani)

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook