Teatrul Naţional din Bucureşti anunţă primele reprezentaţii cu noua premieră „Kiritza sau jocul de-a…”, miercuri 13 (avanpremieră) şi joi 14 octombrie 2021 (premiera oficială), de la ora 20:00, la Sala Studio. Alături de soprana Oana Berbec din distribuți fac parte o mulţime de actori îndrăgiţi din trupa TNB: Ileana Olteanu, Lari Giorgescu, Costina Cheyrouze, Fulvia Folosea, Aylin Cadîr, Crina Semciuc, Victoria Dicu, Eduard Adam, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos, Mihai Calotă, Mihai Munteniţă, Ionuţ Toader, Emilian Mârnea, Axel Moustache, Petre Ancuţa. „Kiritza sau jocul de-a…” este o reverență de la un aristocrat al dansului pentru un aristocrat al condeiului din secolul al XIX-lea.
Cum altfel putea fi celebrat „veselul Alecsandri”, acum la 200 de ani de la nașterea sa, dacă nu cu o montare despre faimoasa coană Chirița, personajul care i-a încununat de succes cariera îndelungată de dramaturg?
Artist de primă mărime, talent plurivalent, maestrul Gigi Căciuleanu revine pe scena TNB cu o provocare în ritmuri dans-teatrale. O Kiritză a tuturor Chiriţelor lui Alecsandri, de la prima („Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă”, din 1850) până la ultima („Chirița în balon”, 1875), urmând să le recunoaşteți și pe celelalte două, cu toată galeria de personaje comice, aprinse de doruri şi patimi. Un spectacol având-o drept protagonistă pe bine-cunoscuta boieroaică de provincie, incultă, nepoliticoasă şi ahtiată după ranguri.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri