Search Results

 15 mai 2020

Pantofii

Într-o zi, când vizita Casa Albă, un diplomat s-a arătat uimit văzându-l pe Abraham Lincoln făcându-şi pantofii.
– Dar chiar aşa, domnule preşedinte, vă faceţi pantofii?!
– Da! a spus Lincoln, supranumit de contemporani Abe cel Cinstit. De ce, dumneavoastră îi faceţi altcuiva?

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 28 aprilie 2020

„Iașii în 1844” de Vasile Alecsandri

Vasile AlecsandriDlui M. Kogălniceanu

Dorești ca să-ți trimit o descriere a Iașilor. Iată dar că, pentru mulțumirea ta, mă hotărăsc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[…]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât.

Adevăratul călător e acela care, când pornește la un drum, își propune să meargă unde l-a duce fantezia lui, astăzi spre răsărit, mâine spre apus, astăzi pe mare, mâine pe uscat. Iar cât pentru acela care se jertfește de bună voie unui țel întocmit după harta geografică, acela îl socot un curier însărcinat de a se purta pe sineși ca pe un pachet dintr-un loc într-altul.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 aprilie 2020

„Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi” de Vasile Alecsandri

I
Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români.

A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri pe câmpul înflorit al literaturii. Un geniu muzical are facilitatea de a produce efecte admirabile de armonie atunci când el posedă instrumente perfecționate; un cultivator harnic și priceput are posibilitate a produce mănoase recolte pe locuri deschise, ce au fost nu de mult acoperite cu păduri spinoase; însă dacă meritele acelui muzic și ale acelui cultivator sunt demne de laudă, nu se cuvine oare cunună de lauri acelui care a inventat și perfecționat instrumentele armoniei, nu se cuvine un respect plin de recunoștință curajosului pionier care a abătut pădurile sălbatice și a pregătit pământul pentru holdele viitorului? Demnul de multă regretare C. Negruzzi a fost unul din acei pionieri literari din România care a înzestrat patria lui cu produceri atât mai prețioase, că ele au fost rodul unui timp contrar dezvoltării spiritului.

Iată un tablou fidel al timpului în care C. Negruzzi a viețuit, a luptat și a produs. El va părea fabulos în ochii oamenilor tineri din generația actuală; însă mulți sunt încă în viață care îl vor recunoaște și-l vor declara exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit luminat de razele soarelui occidental.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 8 aprilie 2020

Europa 2020. Vechi rute poștale

Pentru 2020, sub genericul Europa 2020, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales tematica „Vechi rute poștale”, pe care Romfilatelia o pune la dispoziție sub titlul „Europa 2020. Vechi rute poștale” începând de joi, 9 aprilie 2020.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 20 martie 2020

Lie

Videoclipul cântecului interpretat de Lukas Graham

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 martie 2020

„Ţiganii” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelCând soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperământ decât clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpânire a marelui pământ pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfârșit al ghemului ce l-a scăpat din mâni ursita lor.

Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frânghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe câțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vântului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vâlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață: câțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mâna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri de argint, ca rămășiți de lună, s-au aprins în pletele femeilor, lumini de bunăvoie au scăpărat în ochii bărbaților și zarva obișnuită s-a pornit în lumea măruntă a dancilor.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'ham'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii