8 aprilie 2020

Europa 2020. Vechi rute poștale

Pentru 2020, sub genericul Europa 2020, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales tematica „Vechi rute poștale”, pe care Romfilatelia o pune la dispoziție sub titlul „Europa 2020. Vechi rute poștale” începând de joi, 9 aprilie 2020.

Emisiunea alcătuită din două mărci poștale, prezentate într-o manieră grafică elaborată. În plus, emisiunea este completată cu un produs filatelic special, cu medalie, care prezintă pe avers imaginea sigiliului Direcţiei Poştelor Țării Românești la început de sec. XIX, iar reversul acesteia prezintă imaginea sigiliului Biroului Telegrafic Roman, Moldova, la început de sec. XIX.

Necesitatea transportului corespondenței datează din cele mai vechi timpuri. Prima formă organizată și administrată de stat a fost semnalată în scrierile străvechi ca datând încă din timpul Republicii Romane, odată cu introducerea serviciului de curieri călare pentru poșta rapidă și căruțe pentru poșta grea de transport. De acest serviciu beneficiau împăratul, membrii casei sale și înalții funcționari ai imperiului, nu și publicul larg. Erau organizate trasee cu opriri reglementate, cu stații și relee pentru hrana și schimbarea cailor, locuri de popas. Stațiile și releele erau administrate de funcționari numiți pe o perioadă determinată și care asigurau aprovizionarea, serviciile și supravegheau personalul. Această formă de organizare a serviciului de curierat și poștă a fost preluată și perpetuată de-a lungul timpului, fiind considerată ca fiind cea mai eficientă.

În Principatele Române, secolele XVII – XVIII, serviciul poștal era organizat de stat și cu o autorizație din partea Domnitorului se puteau transporta și particulari cu poșta. Dările pentru întreținerea acestui serviciu poștal erau în sarcina populației din clasa de jos, boierii și funcționarii fiind scutiți. La început de secol XIX, s-au înființat relee de poștă numite menziluri, conduse de un căpitan de menzil, unde se găseau caii și trăsurile (olace) necesare pentru a transporta curierii Statului, funcționari în misiune și persoane autorizate de Domnitor pentru a călători cu poșta. Pentru aceștia se eliberau documente de călătorie, podorojnă, pe care se completau ruta, numele călătorului, numărul de cai necesari transportului, data și secția.

Drumurile de poștă principale din acel timp erau, în Muntenia: București-Târgoviște, București-Craiova, București-Giurgiu sau Silistra, peste Balcani-Adrianopole-Constantinopol, iar în Moldova: Iași-Bârlad-Galați-Șumla, peste Balcani-Adrianopole-Constantinopol și Iași-Hârlău-Cernăuți. Din aceste drumuri principale derivau și alte rute secundare.

Serviciul poștal era asigurat de la bugetul țării dar și din taxele pentru transporturi și dările în bani sau natură percepute de la populație. Exploatarea serviciilor poștale se făcea prin antreprenori cu contracte de arendare pe trei sau cinci ani. Direcțiile de poștă și căpitanii de poștă aveau sigilii și ștampile speciale cu numele oficiului poștal sau al contractorului. Odată cu introducerea Regulamentului Organic în Țările Române, în 1830, se introduc taxele fixe pe tip de serviciu poștal, rută și distanță. Un releu de poștă trebuia să aibă un număr de 20 cai și grajdul trebuia să asigure adăpostirea a 30 cai.

Scrisorile se taxau în funcție de greutate și distanța dintre stații. Prin contractul din 1833-1836, în Muntenia s-a permis contractorilor să dubleze taxa pe scrisoare de la 2 la 4 Parale / dram și stație de poștă. De la 1 august 1856, taxa pentru o scrisoare simplă se reduce la 2 Parale/dram.

1 oka = 400 dramuri; 1 dram = 3,2 g; distanța dintre două stații = 15-20 km.

În Principatul Moldovei, condițiile de executare a serviciilor poștale au fost negociate de Stat cu patru antreprenori, contractul de antrepriză intrând efectiv în vigoare începând cu 1 ianuarie 1852.

I: Sculeni – Iași – Vaslui – Bârlad – Huși și Fălciu: hatmanului Nicolae Mavrocordat
II: Bârlad – Tecuci – Focșani – Galați cu legătură spre Reni și Brăila: cneazului Costache Moruzi
III: Iași – Botoșani, Dorohoi – Mihăileni: vornicului Theodor Ghica
IV: Tg. Frumos – Mircești – Fălticeni – Roman – Galbeni – Bacău – Piatra – Adjud – Ocna: vornicului Nicolae Milo.

În cursul anului 1851, Sfatul Administrativ al Moldovei a luat în dezbateri înființarea unui serviciu de diligențe care urmau să efectueze curse bisăptămânale transportând deopotrivă călători, marfă, scrisori, pachete, imprimate și bani, cu percepere de taxe după un tarif special. Pentru călători, pe lângă podorojnă se mai elibera și un imprimat special, blanket sau IHAM, purtând sigiliul ministerului de finanțe în care se indica numele călătorului, distanța și numărul cailor solicitați.

Pentru aceste blankete se percepea pentru fiecare călător câte 5 parale de ceas și de fiecare cal înscris în blanket.

Exemplul dat de Moldova, cu înființarea serviciului de diligențe a fost imediat imitat de Muntenia, unde în aprilie 1852 a început să funcționeze prima diligență pe linia București-Giurgiu.
În Principatul Țării Românești, în baza contractului din 1856-1861, serviciile poștale au fost închiriate către 5 contractori: G. Zissu, C. Vărzaru, A. Gheorghiu, A. Dumitrescu și Brezeanu și au fost divizate în 8 rute:

I: București-Urziceni-Brăila-Galați
II: București-Ploiești-Predeal
III: București-Târgoviște-Găești
IV: București-Oltenița-Călărași;
V: București-Călugăreni-Daia-Giurgiu-Turnu
VI: București-Slatina-Craiova-Severin-Vârciorova
VII: București-Ploiești-Râmnicu Vâlcea-Câineni
VIII: Severin-Calafat-Craiova-Caracal-Islaz-Bechet

Timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei redă în grafica sa următoarele elemente: rute poștale din Moldova, detaliu din litografia Poșta călare, Moldova, de Raffet (1839) și sigiliul Biroului Telegrafic Roman din Moldova, în jurul anului 1840.

Timbrul cu valoarea nominală de 20,50 lei ilustrează următoarele elemente: o diligență și rute poștale în Țara Românească, alături de un detaliu din litografia Trecerea poștei peste râul Buzău, de Raffet (1839) și sigiliul Direcției Poștelor din Țara Românească, în jurul anului 1840.

Sigiliile de pe timbre sunt prezente pe documente poștale din colecția Muzeului Recordurilor Românești.

Harta Principatelor Române, folosită ca fundal pentru grafica timbrelor și a plicului prima zi a emisiunii, a fost preluată din „Rümanien 1820-1872 – Fritz Heimbüchler, München 2002”, iar rutele s-au trasat după hărțile din „Istoria Poștelor Române, originea, desvoltarea și legislațiunea lor – Constantin N. Minescu, București Imprimeria Statului, 1916 (pag. 153, 171)”, documente aflate în colecția Muzeului Recordurilor Românești.

Produs special, realizat în tiraj limitat de 301 exemplare, reunește în tematică comună, produse aparținând filateliei și medalisticii. În interiorul albumului sunt expuse două produse valoroase de colecție: blocul cu două timbre nedantelate al emisiunii și medalia care prezintă pe avers imaginea sigiliului Direcţiei poştelor Țării Românești, început de sec. XIX. Reversul acesteia prezintă imaginea sigiliului Biroului Telegrafic Roman, Moldova, început de sec. XIX. Certificatul de autenticitate prezintă caracteristicile medaliei. Blocul emisiunii este numerotat de la 001 la 301.

Emisiunea de mărci poștale „Europa 2020. Vechi rute poștale” este completată de plicul prima zi, în coală de 27 timbre + 1 vinietă + tęte-bęche, minicoală de 5 timbre + 1 vinietă, bloc de 4 timbre (2 serii) x 2 modele și bloc special de 2 timbre nedantelate.