După succesul pe care l-au avut romanele „Degete mici” şi „Băiuţeii„, Filip Florian revine cu o carte deja aşteptată de critica literară şi de public, „Zilele regelui„, un roman în care iubirea şi prietenia, cu nenumăratele lor chipuri, străbat ultima jumătate a secolului al XIX-lea românesc.
Dentistul berlinez Joseph Strauss părăseşte Prusia în primăvara lui 1866 şi îl urmează la Bucuresti pe Carol I, abia urcat pe tronul Principatelor Unite. Dată fiind iminentă războiului în centrul Europei, călătoria e aventuroasă, dar compania motanului Siegfried (un fel de înger păzitor) îl ajută pe dentist să o ducă la bun sfârşit. Joseph leagă o prietenie strânsă cu bărbierul Otto Huer şi reuşeşte, datorită banilor dăruiţi de principe, să deschidă un cabinet. Pasiunea lui pentru târfe, şnaps, cărţi şi discuţii nesfârşite se îmbină o vreme cu relaţia privilegiată pe care o are cu prinţul. Îndrăgostit, motanul Siegfried scrie psalmi, în limba pisicească, pe spătarele scaunelor, în timp ce Joseph se lasă prins la rândul lui într-o poveste de amor şi o ia de nevastă pe Elena Ducovici, dădacă în casa unui baron refugiat la nord de Dunăre, unul din pretendenţii la tronul Serbiei. O poveste surprinzătoare, în care intrigile, obiceiurile orientale, întâmplările mărunte şi faptele consemnate istoric contribuie la o excepţională recreare a atmosferei unei Românii aflate la începuturile modernizării sale.
Cum ar fi dacă omenirea ar pleca de pe Pământ şi cineva ar uita să deconecteze ultimul robot? Aceasta este premiza de la care pleacă noua comedie extraordinară de animaţie realizată de Disney-Pixar şi derulată în spaţiu: “WALL•E”. Un film plin de umor, duioşie, fantezie şi emoţie, “WALL•E” îşi poartă publicul într-o remarcabilă călătorie prin toată galaxia, demonstrând încă o dată măiestria cu care Pixar creează lumi noi şi stabileşte noi standarde pentru a oferi poveşti fascinante, personaje care evoluează, muzică incredibilă şi animaţie generată pe computer, cu ajutorul celor mai performante tehnologii existente.
La Humanitas Fiction a apărut în colecţia Raftul Denisei romanul „Dulce companie” de Laura Restrepo (traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu).
O reporteră investighează apariţia miraculoasă a unui înger într-unul dintre cele mai sărace cartiere ale Bogotei. Pe măsura ce ancheta jurnalistică avansează, ies la iveală tot mai multe secrete, dar începe şi o superba poveste de dragoste. Unde se află adevărul, cine este misteriosul înger? Este oare posibilă iubirea dintre o făptură celestă şi una omenească?
Scriitoarea Isabel Allende a spus despre acest roman: „Îngerul Laurei Restrepo ne învaţă să vedem dincolo de aparenţe şi să privim lumea cu intuiţie, imaginaţie, umor şi credinţă”.
Ţiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru preşedinte care, reluând firul vechilor şezători ale Societăţii Scriitorilor Români, s-a gândit şi la mine şi m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii, unde guverne neocrotitoare mă ţin departe şi de publicul elegant, înţelegător şi simpatic al capitalei, şi de viaţa intelectuală a Bucureştiului.
Parcă, totuşi, în satisfacţia mea de a mă afla în faţa dv. se amestecă şi o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice şi în conştiinţa sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinţei care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul şi aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viaţă întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie şi în primul rând al scriitorilor umorişti şi satirici? O singură mângâiere mă mai linişteşte: amintirea unei reflecţii a marelui Caragiale. El se plângea, de mult, într-un cerc de prieteni, că e nu Marele Anonim, cum a iscălit fabule în Convorbiri critice, ci un năpăstuit! Toţi îmi cer articole şi schiţe uşoare şi sarcastice, şi eu sunt şi mă simt cel mai mare liric o ştie şi amicul Mihalache Dragomirescu!