La Humanitas Multimedia a apărut versiunea audio a cărţii „Legea lui Murphy” de Arthur Bloch, tradusă de Radu Paraschivescu şi în lectura lui Ion Caramitru.
Ion Caramitru a surprins în câteva cuvinte implicarea în astfel de proiecte:
Cititul a devenit un lux.
Răsfoitul grăbit mai leagă puţin viaţa de vis, alterându-i însă consistenţa.
A citi pentru alţii presupune o lectură dublă. Una cu ochiul minţii, iar cealaltă folosindu-te de voce pentru a da viaţă născocirilor din scris.
Stai pe scaun, cu textul în faţă, microfonul este treaz, benzile se mişcă, operatorul ţi-a făcut semn să începi. Timpul, viaţa, personajele curg sonor, iar tu dispari lăsându-te furat de vis.
La Humanitas Multimedia, Răzvan Vasilescu dă grai pentru „Mantaua” lui Nikolai Vasilievici Gogol, după traducerea lui Eusebiu Camilar.
Faceţi cunoştinţă cu Akaki Akakievici, cel mai mărunt funcţionar din lume, fără ambiţii, fără dorinţe, căruia o întâmplare extraordinară îi dă viaţa peste cap: mantaua sa veche nu poate fi reparată; trebuie, chiar trebuie să-şi facă una nouă. Nu pare un fapt neobişnuit, dar pentru Akaki Akakievici este. Şi câte alte întâmplări neaşteptate pornesc de aici, tocmai când credeam că nu ne mai miră nimic!
„Discursul Marelui Inchizitor” este un fragment extraordinar din romanul „Fraţii Karamazov” de Dostoievski, publicat ca audiobook de Humanitas Multimedia.
Gabriel Liiceanu, care a realizat lectura, spune: „Marele Inchizitor urmează sa demonstreze că Satana are dreptate, că oamenii sunt infantilizabili, că scopul propriei lor vieţi trebuie să le fie indus din afară. Lor nu le trebuie libertatea. Având-o, ea îi încurcă. Deoarece nevoia de libertate e a celor puţini şi aleşi, rezultă că doctrina lui Isus e una de elite, neiubitoare de mulţimi şi neatentă la unica lor nevoie reală: nevoia de pâine. În povestea Marelui Inchizitor se consumă de fapt un nou episod din lupta dintre Diavol şi Dumnezeu.”
Gabriel Liiceanu a scris: „Cred că în mai toate familiile există câte un om deosebit, unul al cărui spirit trebuie onorat prin evocarea lui periodică. Şi pentru că fiecare dintre noi are nevoie de repere vii, acest om, atunci când există, nu trebuie pierdut niciodată din memoria urmaşilor. Lucrul nici măcar nu e foarte greu de făcut. Adevărul e că, de la o vârstă încolo, începem să ne tragem îndărăt; scurtându-se, timpul vieţilor noastre cere să fie îmbogăţit cu viaţa celor care ne-au precedat. Sau poate, pentru că în curând nu vei mai fi, te întorci spre cei care nu mai sunt? Fapt e că începi să-ţi dezgropi părinţii, să-ţi forţezi memoria pentru a scoate la suprafaţă până şi lucrurile cele mai mărunte pe care le-ai trăit cu ei.”
Marius Chivu spune: „Inegalabilă prin atmosfera castelană decadent-lugubră, prin sugestia subteranului, a claustrării şi damnării, prin misterul maladiv al celor doi gemeni spectrali, dar şi prin eleganţa întunecată a limbajului – nu ascultaţi acest audiobook noaptea! -, capodopera lui E.A. Poe a inspirat, printre altele, cea mai misterioasă proză din literatura română. Frumuseţea stilistică a inclasabilului text «Veghea lui Roderick Usher» scris de poetul Ion Barbu, fan declarat al lui E.A. Poe, este egalată doar de perfectul ei ermetism.”
La rândul său, George Motoi, care a dat glas creaţiei marelui scriitor, subliniază: „«Prăbuşirea Casei Usher» este povestea unei existenţe tragice, găsită dincolo de graniţele normalităţii, surprinsă într-o ciudată şi tristă însingurare, supusă alienaţiei. O operă fantastică, dacă nu fantasmagorică. Ai grijă de tine, ascultătorule, nu o asculta seara târziu, pentru că toată noaptea nu vei mai închide un ochi…”
La Humanitas Multimedia a apărut în versiune audio „Metamorfoza” lui Franz Kafka, în excelenta lectură a lui Răzvan Vasilescu.
Actorul Răzvan Vasilescu spune: „Povestea aceasta îţi rămâne în suflet. Pentru totdeauna. Kafka este unul dintre acei rari scriitori care a ştiut să vorbească atât de splendid şi emoţionant despre om. Cu frumuseţea şi urâţenia lui, cu bunătatea şi răutatea lui, cu nobleţea şi ticăloşia lui, cu măreţia şi josnicia lui, cu generozitatea şi egoismul lui, toate fără margini, desigur. Nu mi-e ruşine să-mi şterg lacrimile, de bucurie şi suferinţă, în faţa acestui înger păcătos, omul.”