Legea lui Murphy
La Humanitas Multimedia a apărut versiunea audio a cărţii „Legea lui Murphy” de Arthur Bloch, tradusă de Radu Paraschivescu şi în lectura lui Ion Caramitru.
Ion Caramitru a surprins în câteva cuvinte implicarea în astfel de proiecte:
Cititul a devenit un lux.
Răsfoitul grăbit mai leagă puţin viaţa de vis, alterându-i însă consistenţa.
A citi pentru alţii presupune o lectură dublă. Una cu ochiul minţii, iar cealaltă folosindu-te de voce pentru a da viaţă născocirilor din scris.
Stai pe scaun, cu textul în faţă, microfonul este treaz, benzile se mişcă, operatorul ţi-a făcut semn să începi. Timpul, viaţa, personajele curg sonor, iar tu dispari lăsându-te furat de vis.
Iată câteva legi murphologice:
Radu Paraschivescu spune:
„Legea lui Murphy n-a fost scrisă de Murphy, ci de altcineva pe care-l chema la fel.” E doar una dintre miile de afirmaţii hazoase incluse în acest îndreptar al contratimpului. Puţine cărţi au ştiut să surprindă mai bine absurdul cotidian, dereglările de care avem parte zilnic, paşii greşiţi pe care-i facem fiindcă aşa ne e scris.
Textul lui Bloch are o armătură pretins ştiinţifică şi o tencuială de postulate, leme, principii, observaţii, omilii, amendamente şi corolare. Legile enunţate aici sunt un fel de teoretizare a pesimismului. O teoretizare parodică, hrănită din mulţimea de boacăne şi nereguli în faţa cărora oftăm, bombănim sau punem mâna pe topor.
Şi mai e ceva. Citind cartea lui Bloch, avem uneori impresia că, printr-o neştiută telepatie, am contribuit la scrierea ei. Fiindcă ni s-a întâmplat şi nouă, nu-i aşa?, să suspinăm filozofic şi să conchidem blazat: „Cine sforăie cel mai tare adoarme primul.” Sau şi mai şi: „Inteligenţa artificială n-a câştigat nicio luptă în faţa prostiei naturale.”
2 voturi
Încarc...