Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăArhiva pentru decembrie, 2017
Laolu Senbanjo: Arta sacră Ori
Fiecare artist are un nume și fiecare artist are o poveste. Povestea lui Laolu Senbanjo a început în Nigeria, unde era înconjurat de cultura și mitologia Yoruba, l-a condus la Facultatea de Drept, la New York, și în cele din urmă a ajuns să lucreze la albumul lui Beyoncé, „Lemonade”. Ne împărtășește ceea ce el numește „Arta Sacră Ori”, artă care folosește pielea umană ca pânză și conectează artistul și muza prin minte, inimă și suflet.
261.000 de citate în română
Intrăm în iarnă, se apropie vacanţele şi sărbătorile de iarnă. Iar Citatepedia merge înainte, ca trenul prin zăpadă: poate mai încetineşte în unele zile, dar merge înainte. După audienţa record din luna noiembrie 2017, orice fluctuaţie pare mai mult un respiro, o încărcare a bateriilor pentru următorul sprint, care începe în ianuarie.
Pe internet, tehnologiile evoluează în permanenţă. Teoretic, ele ar trebui să fie compatibile în urmă, astfel încât un site realizat în trecut să funcţioneze în continuare. Şi în general aşa este. Dar există şi o zonă unde treaba nu a mers tocmai bine: materialele video. Cu ani în urmă, ca să vezi un clip online, trebuia să ai instalată o extensie a browser-ului. Formatele video erau numeroase, iar diferite formate necesitau diferite extensii – o adevărată belea pentru utilizatori. Apoi au apărut player-ele realizate în Flash, care au rezolvat majoritatea problemelor. Numai că şi Flash este o extensie pentru browser, chiar dacă una cu o popularitate extraordinară. Toate aceste extensii afectează performanţele browser-elor, aşa că au apărut player-e care nu au nevoie de nicio extensie. În sine, asta este grozav. Numai că în acelaşi timp, vechile soluţii au început să nu mai funcţioneze.
Citatepedia.ro şi Citatepedia.com au de mulţi ani secţiuni cu materiale video. Acestea au fost refăcute, pe baza ultimelor standarde. Iar performanţa este mult mai bună.
Cum să fii fericit în România
Editura Humanitas invită publicul la Librăria Humanitas de la Cișmigiu sâmbătă, 9 decembrie 2017, ora 17:00, la o întâlnire cu Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu și Vlad Zografi despre bestsellerul Gaudeamus „Cum să fii fericit în România”, volum colectiv coordonat de Oana Bârna, cu texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici. Evenimentul se încheie cu o sesiune de autografe.
Continuare »
Cele mai otrăvitoare vieţuitoare
Romfilatelia vine în întâmpinarea publicul cu o tematică deja cunoscută ca fiind atractivă pentru tinerii filateliști, dar și pentru cei cu experiență, prin lansarea unei noi emisiuni de mărci poștale cu tematica „Fauna”. Romfilatelia introduce în circulație emisiunea „Cele mai otrăvitoare viețuitoare”, joi, 7 decembrie 2017, fiind disponibilă în magazinele Romfilatelia. Printre cele mai otrăvitoare viețuitoare ale planetei regăsim Caracatița cu inele albastre (Hapalochlaena maculosa), Broscuța otrăvitoare aurie (Phyllobates terribilis), Meduza cutie (Chironex fleckeri) și Taipanul deșertului (Oxyuranus microlepidotus).
Continuare »
Inima
Videoclipul formaţiei Carla’s Dreams featuring Delia

