Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăArhiva pentru ianuarie, 2017
David Holt: Muzică de la munte
Cântăreţul de folk şi povestitorul David Holt cântă la banjo şi împărtăşeşte fotografii şi înţelepciune populară din Muntii Apalaşi. Tot el probează şi niste instrumente mai neobişnuite, cum ar fi „arcuşul de gură” – şi un set surprinzător de tobe electrice pe care le numeşte „echipamentul de tunete”.
„Poezie filozofică” de Paul Zarifopol
Cu puține ceasuri înainte de a muri, regretatul Panait Cerna, poetul, îmi repeta amărât vorba aceasta a lui Titu Maiorescu: „in der Poesie ist der Gedanke ein verfluchtes Ding…”
Familiară și sentențioasă, fraza nemțească o auzise el odinioară sunând indulgent și rece, ca o sentință ce-i era cu totul neașteptată; și în luciditatea exagerată a frigurilor celor din urmă Cerna și-o amintea, chinuit încă de neastâmpărul surprinderii amare care-l lovise cu ani în urmă – o impresie ce părea că niciodată nu încetase de a-i fi actuală.
A fost o întâmplare lamentabilă și ciudată.
Cerna ieșise în lume, cu versurile lui entuziaste și oneste, într-o vreme de mare fierbere culturală, când oameni și grupuri literare se băteau cu o aprindere în care se reînnoiau timpii celui dintâi și celui mai simplu naționalism literar român. Trebuiau glorii literare nouă și mari, cu orice preț. Atunci manifestări de talente cât de puțin convenabile erau înălțate hiperbolic la rang de fenomene epocale; critici și școli se sfădeau de la descoperirea lor, sau își făceau din ele arme pentru vajnicele lor emulații onorabile dar pătimașe.
Continuare »
Collateral Beauty: A doua şansă
În regia lui David Frankel, laureat al premiului Oscar, filmul „Collateral Beauty: A doua șansă” („Collateral Beauty”) se mândrește cu o distribuție de cinci stele, din care fac parte Will Smith, Edward Norton, Keira Knightley, Michael Peña, Naomie Harris, Jacob Latimore, precum şi două actrițe premiate la Oscar: Kate Winslet şi Helen Mirren şi are premiera în cinematografele din România din 6 ianuarie 2017.
Continuare »
Carol Cohen: Cum să revii la muncă după o pauză
Dacă aţi luat o pauză de la muncă şi acum doriţi să reveniţi, aţi lua în considerare varianta unui stagiu? Carol Cohen, expertă în reintegrarea carierei, crede că ar trebui. În acest discurs, ea ne împărtăşeşte propria experienţă de stagiar la 40 de ani, succesul altor persoane în aceeaşi situaţie şi modul în care angajatorii gestionează relaţia cu aceste persoane.
„De vorbă cu un afiş” de Dimitrie Anghel
Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gândesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, când toaletă era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute.
Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tâmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mină, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră.
Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schiţând surâsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stârnea un nor alb de pudră, și umerii și sânul deveneau mai albi, colțul urechei se rumenea și el cu un pic de roz, smaraldele aruncau sticlirea lor verde, rubinul lăsa un picur de sânge pe un deget, egreta de diamant tremura în păr, mătasa foșnea, și când mănușele erau puse, binoclul și evantaiul luate, cupeul ce aștepta la scară huruia pe lespezi și urca dealul Copoului, unde era teatru de atunci.
Continuare »