„Garda imperială” de Dimitrie Anghel
Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrân de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama.
Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborât și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu.
Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sânge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lângă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pâlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor.
Continuare »