Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, desfăşurat în perioada 11-21 februarie 2016, a anunţat sâmbată seară câştigătorii celei de-a 66-a ediţii a festivalului. Printre aceştia se numară şi două producţii româneşti: lungmetrajul independent „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, şi scurtmetrajul „O noapte în Tokoriki”, regizat de Roxana Stroe.
Prezent în secțiunea Forum, lungmetrajul independent “Ilegitim” a fost distins cu Premiul C.I.C.A.E – „Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai” (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă). Trofeul, care reprezintă o importantă „carte de vizită” a peliculei pentru distribuitorii din întreaga lume, a fost ridicat de producătoarea Anamaria Antoci. Juriul format din Michal Matuszewski, Aistė Račaitytė, Lysann Windisch a avut de ales dintr-o listă de 44 de producții participante, din care 34 au fost proiectate în premieră mondială.
Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi aşteaptă pe cei interesaţi miercuri, 24 februarie 2016, de la ora 19:00, la o seară dedicată îndrăgitei scriitoare Isabel Allende şi celui mai nou roman al său, „Amantul japonez„, publicat recent la Editura Humantas Fiction. Prezintă cartea scriitorii Ioana Baldea Constantinescu, Ana Barton şi Andrei Crăciun şi preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei, Sandra Ecobescu. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.
Pentru foarte mult timp, doctorii au ignorat pur și simplu cea mai elementară și frustrantă parte a stării de boală — durerea. În acest discurs liric și informativ, Latif Nasser relatează povestea extraordinară a lui John J. Bonica, luptător și medic, cel care a convins lumea medicală să ia în serios durerea, transformând astfel viața a milioane de oameni.
Muzeul Naţional de Artă al României organizează miercuri, 24 februarie 2016, de la ora 16:30, conferinţa „Imaginea din oglindă”, susţinută de prof. univ. dr. Adina Nanu în expoziţia „EGAL. Artă şi feminism în România modernă”.
V-ați pus întrebarea de ce politicienii nu mai sunt ceea ce au fost, de ce guvernele par a nu fi capabile să rezolve problemele reale ale oamenilor? Economistul Yanis Varoufakis, fost Ministru de Finanțe al Greciei, spune că e pentru că, în ziua de azi, poți fi implicat în politică fără a avea putere, adevărata putere fiind în mâinile celor care controlează economia. El crede că mega-bogații și corporațiile canibalizează sfera politică, ceea ce duce la criză financiară. În acest discurs, puteți auzi visul său despre o lume în care forța de muncă nu se mai luptă cu capitalul, „una care este simultan libertariană, marxistă și keynesiană.”