Arhiva pentru august 11th, 2015

 11 august 2015

Un apartament la Paris

Librăria Humanitas de la Cişmigiu invită publicul miercuri, 12 august 2015, de la ora 19:00, la o seară dedicată romanului „Un apartament la Paris” de Michelle Gable, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei” şi inspirat de spectaculoasa descoperire, în 2010, a apartamentului, închis timp de 70 de ani, ce i-a aparţinut lui Marthe de Florian, celebra demimondenă a Parisului de la sfârşitul veacului al XIX-lea. Invitaţi sunt Marius Constantinescu, scriitor şi jurnalist cultural, Monica Neatu, istoric, şi Sandra Ecobescu, filolog şi preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

invitatie

Continuare »

fără voturi
 

Floare de amurg

Versuri şi interpretare de Mariana Eftimie Kabbout

fără voturi
 

Ellen Gustafson: Obezitatea + Foametea = o problemă mondială a alimentaţiei

Co-creatoarea plaselor filantropice FEED, Ellen Gustafson spune că foametea și obezitatea sunt două fețe ale aceleiași monede. La TEDxEast, a lansat Proiectul 30 — în timp de 30 de ani să schimbăm modul în care cultivăm pământul și în care mâncăm, și să punem capăt inegalităților globale legate de mâncare care stau în spatele ambelor epidemii.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 11 august 2015.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
august 2015
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii