11 august 2015

Un apartament la Paris

Librăria Humanitas de la Cişmigiu invită publicul miercuri, 12 august 2015, de la ora 19:00, la o seară dedicată romanului „Un apartament la Paris” de Michelle Gable, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei” şi inspirat de spectaculoasa descoperire, în 2010, a apartamentului, închis timp de 70 de ani, ce i-a aparţinut lui Marthe de Florian, celebra demimondenă a Parisului de la sfârşitul veacului al XIX-lea. Invitaţi sunt Marius Constantinescu, scriitor şi jurnalist cultural, Monica Neatu, istoric, şi Sandra Ecobescu, filolog şi preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

invitatie

În partea a doua a evenimentului, publicul poate asista la o prezentare interactivă cu titlul „Viaţa şi dragostea în La Belle Epoque“, susţinută de Monica Neatu.

Două poveşti se întâlnesc în Un apartament la Paris: una din La Belle Epoque, alta din lumea contemporană. April Vogt, expertă în mobilă europeană, e trimisă de casa de licitaţii Sotheby’s să evalueze obiectele dintr-un apartament parizian care n-a fost deschis de şapte decenii. Odată ajunsă la Paris, în apartamentul plin de mobile spectaculoase, April va identifica un tablou al pictorului Giovanni Boldini care o înfăţişează pe faimoasa proprietară – curtezana Marthe de Florian.

Hotărâtă să afle mai multe despre frumoasa demimondenă, April găseşte o serie de cărţi de vizită ascunse în interiorul mobilelor şi primeşte de la avocatul care se ocupă de moştenire scrisorile şi jurnalul acesteia, descoperind astfel că viaţa lui Marthe de Florian fusese una fascinantă, petrecută printre poeţi, artişti şi oameni politici importanţi. Pe măsură ce pune cap la cap firele poveştii existenţei agitate a lui Marthe, April încearcă să-şi facă ordine în propria viaţă.

Michelle Gable s-a născut în La Jolla, SUA, şi a copilărit în San Diego. A absolvit The College of William & Mary. Ulterior a lucrat în domeniul investiţiilor bancare şi a condus o companie de software. A mai scris câteva romane, rămase nepublicate, înainte de acest incitant debut, „Un apartament la Paris” („A Paris Apartment”, 2014), povestea curtezanei Marthe de Florian şi a apartamentului ei din arondismentul IX, care a devenit repede bestseller internaţional. în prezent, Michelle Gable pregăteşte un al doilea roman, „I’ll See You în Paris”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook