Arhiva pentru noiembrie 27th, 2014

 27 noiembrie 2014

Valeriu Butulescu în limba turcă

La Editura EX PONTO din Constanţa, cu sprijinul financiar al Uniunii Democratice Turce din România (UDTR), într-o ţinută grafică impecabilă a văzut lumina tiparului, în ediţie bilingvă, cartea „Kum vahalari” („Oaze de nisip”), alcătuită din 700 de aforisme semnate de Valeriu Butulescu. Traducerea în limba turcă a fost realizată de poeta dobrogeană Fatma Sadâc şi de prof. Vildan Sadâc Ustundag din Germania. Cartea reprezintă o avanpremieră editorială. Anul viitor, la Istambul se va tipări o ediţie mai amplă, numai în limba turcă.

KUM VAHALARI

Continuare »

8 voturi
 

Love Story

Videoclipul cântecului compus şi interpretat de Indila

fără voturi
 

Mellody Hobson: Indiferenţă sau curaj în faţa culorii pielii?

Rasa poate fi un subiect foarte sensibil. După cum spune Mellody Hobson, director financiar executiv, în conversație este echivalentul unui suicid. Dar, conform ei, tocmai de aceea e necesar să abordăm subiectul. Prin acest discurs captivant și persuasiv, Hobson demonstează cum, vorbind deschis despre rasă, și în special despre diversitate în procesul de recrutare, companiile și societatea pot deveni mai bune.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 27 noiembrie 2014.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2014
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii