Oana Cătălina Chiţu la Donaufest 2014
În perioada 4-13 iulie 2014, are loc cea de-a 9-a ediţie a festivalul internaţional Donaufest, eveniment de amploare care se desfăşoară o dată la doi ani, în oraşele Ulm şi Neu-Ulm, pe ambele maluri ale Dunării.
Institutul Cultural Român din Berlin, în calitate de partener al festivalului, sprijină participarea românească la ediţia din acest an. Donaufest 2014 acordă un loc de cinste culturii din România, invitând-o pe Oana Cătălina Chiţu şi ansamblul său muzical format din şapte instrumentişti să susţină un concert special, de gală, cu cântece tradiţionale româneşti, din repetoriul renumitei cântăreţe Maria Tănase, cea mai mare voce a cântecului popular românesc. Concertul se desfăşoară în data de 5 iulie, cu începere de la ora 19:00, în sala mare a centrului Edwin-Scharff-Haus din Neu-Ulm.
Continuare »