A mai rămas doar o săptămână până la show-ul „The Wall” – cea mai mare producţie muzicală realizată vreodată în România. Concertul susţinut de Roger Waters se desfăşoară pe 28 august 2013, în faţa Palatului Parlamentului, pe una dintre cele mai mari scene din lume.
Filozoful John Searle expune un studiu al conștiinței umane, respingând sistematic principalele obiecții la adresa existenței acesteia. Descoperind procesele creierului care stau la baza conștiinței, aflăm că primul pas e acceptarea conștiinței ca fiind un fenomen biologic. Filozoful refuză din start teoria unui vast program de simulare. (Filmat în cadrul TEDxCERN.)
Vara se apropie de sfârşit, iar Citatepedia se pregăteşte pentru valul de vizitatori care revin, ca în fiecare an, după sezonul vacanţelor. Între timp, notăm 147.000 de citate din 13.338 de autori.
Enciclopedia Citatepedia, secţiunea de la care a plecat întreg proiectul, a depăşit 2500 de termeni, pentru care s-au acumulat aproape 7500 de definiţii, date de 2680 de autori. Este în sine o lucrare de dimensiuni respectabile şi un mod inedit de a privi lumea.
Numărul comentariilor a ajuns la 40.000, iar cel al voturilor la 270.000. Cum numărul voturilor creşte considerabil mai repede decât cel al citatelor, relevanţa votării, în ansamblu, se îmbunătăţeşte în permanenţă. Pe de altă parte, mai sunt încă multe texte fără niciun vot, chiar şi unele foarte valoroase – aşadar, votaţi!
Filmul „Sunt o babă comunistă” este lansat pe 23 august 2013, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema Arta (Târgu Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Café Cinema Patria (București), Cinema Europa (București), Modern (Craiova), Orizont Café Cinema (Călărași), Unirea (Botoșani), Cinema Capitol (Onești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cine Grand (Botoșani), Palace (Oradea).
Panicarzii pleacă de la ideea că roboții vor înlocui oamenii la muncă. De fapt, roboții pot deveni colaboratorii noștri esențiali, eliberându-ne de muncile anoste și mecanice. Rodney Brooks arată cât de valoroși vor fi când numărul adulților apți de muncă va scădea, iar al pensionarilor va crește. Ni-l prezintă pe Baxter, robotul cu ochi mișcători și cu brațe sensibile la atingere, care ar putea să muncească alături de o populație tot mai bătrână și să ajute și la treburile casnice.