Despre putere
Cred că nimeni nu are cu adevărat putere asupra noastră, decât în măsura în care noi i-o acordăm. Nici noi nu avem vreo putere asupra altora, decât dacă ne lasă să o exercităm. Chiar şi în dragoste, cel „care stă tolănit în trăsurica chinezească” este acela care are o trecere mai mare. Puterea este ceva foarte insidios, persuasiv şi subtil, putând îmbrăca aspecte de la cele mai tentante şi adorabile până la cele mai respingătoare şi înfricoşătoare. Indiferent însă de unde ne vine – mediu, educaţie, cultură, ereditate (scot din discuţie „factorul” Dumnezeu, fiindcă asta este o chestiune de credinţă şi nu poate fi argumentată raţional; e imposibil de susţinut atât dovada negativă, cât şi cea pozitivă) – nu se poate să nu recunoaştem în experienţele vieţii că cineva pare să ne joace feste, mai ales atunci când credem că deţinem controlul şi am înţeles precis mecanismul ei.
Mă refer, desigur, la puterea care vizează lumea interioară. La autoritatea pe care Hristos nu i-o recunoaşte lui Pilat decât în condiţiile în care El însuşi o acceptă ca venind din partea lui Dumnezeu („Nu ai avea nicio putere asupra Mea, dacă ea nu ţi-ar fi fost dată de Tatăl Meu.”).
Continuare »