Arhiva pentru noiembrie, 2011

 21 noiembrie 2011

Alex Steffen: Viitorul comun al oraşelor noastre

Cum pot oraşele să contribuie la salvarea viitorului? Alex Steffen ne arată câteva proiecte ecologice interesante, la nivelul cartierelor, care ne extind accesul către lucrurile pe care le vrem şi de care avem nevoie – reducând timpul pe care îl petrecem în maşină.

fără voturi
 18 noiembrie 2011

Premiile Festivalului Naţional de Epigramă şi Fabulă „Donici, cuib de-nţelepciune” 2011

Organizatorii au făcut publice rezultatele Concursului de epigramă şi fabulă „Donici, cuib de-nţelepciune” de la Chişinău, care în acest an nu a avut şansa să se transforme într-un festival de anvergură ca în anii precedenţi, dată fiind lipsa resurselor financiare. Rezultatele au fost aduse la cunoştinţă cu explicabilă întârziere, deoarece s-a tot sperat că sponsorii care au sprijinit anterior festivalul vor da curs rugăminţilor, însă n-a fost să fie. S-ar putea totuşi întâmpla ca festivalul să aibă loc până la finele acestui an – în acest caz premianţii şi invitaţii vor fi anunţaţi. În caz contrar, diplomele şi premiile vor fi înmânate câştigătorilor la un viitor festival organizat în România sau vor fi transmise prin colegii de club prezenţi la manifestare.

Continuare »

1 voturi
 

Cămila

Exerciţiu de platou desfăşurat la Buftea, la Universitatea Media, în care Anda Saltelechi şi Dan Mecu interpretează din Dumitru Solomon, filmaţi de Georgiana Tănase, cu lumini aranjate de Ovidiu Drugă, regie şi montaj de Crista Bilciu

fără voturi
 

Thomas Heatherwick: Construcţia Catedralei de Seminţe

Un viitor mai frumos? Arhitectul Thomas Heatherwick ne arată cinci proiecte recente în care foloseşte design ingenios inspirat din natură. Unele sunt prelucrări ale obişnuitului: un autobuz, un pod, o centrală electrică… Şi unul este un pavilion extraordinar, Catedrala de Seminţe, o sărbătoare a creşterii şi luminii.

1 voturi
 17 noiembrie 2011

Bucurii pentru copii 2011

Teatrul de Animație Ţăndărică, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi sub egida UNIMA România, organizează în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie 2011 Festivalul Internațional al Teatrului de Animație „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie”. Ajuns la cea de a șaptea ediție și desfășurat sub egida ȚĂNDĂRICĂ – 66, festivalul este deja un reper pe „harta” culturală a Bucureștiului.


Continuare »

fără voturi
 

Eu fără tine

Poezie de Adrian Păunescu, într-o prezentare video realizată de Lilioara Munteanu

4 voturi


Aceasta este arhiva pentru luna noiembrie 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2011
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii