Arhiva pentru iunie, 2011

 6 iunie 2011

97.000 de citate şi 500 de subiecte

În ritmul uzual, trecem de 97.000. Deşi ca număr este mult mai mic, depăşirea a 500 de subiecte marchează o importantă realizare. Clasificarea este esenţială, şi nu este tocmai simplă, dat fiind că unele cuvinte şi expresii au sensuri multiple. Potenţialul este însă entuziasmant, deoarece informaţia astfel aranjată conduce spre facilităţi noi, care să ofere cititorilor o experienţă cât mai plăcută şi interesantă. De exemplu, au început deja să apară legături între subiecte din aceeaşi sferă. Dat fiind că un sfert din citate nu sunt încă asociate vreunui subiect, mai este mult de lucru în această direcţie. Se poate ajunge sigur la 1000 de subiecte, chiar câteva mii pe termen lung.

În secţiunea Enciclopedie s-au acumulat definiţii – aproape 6000 – pentru 2000 de termeni. Cum de aici a început Citatepedia, această parte îmi e dragă în mod special.

Secţiunea Epigrame face încă o dată un pas înaintea celorlalte, urmare a eforturilor neobosite ale lui Gheorghe Culicovschi. Este vorba despre facilitatea Definiţii epigramatice, care apare la intersecţia cu secţiunea Enciclopedie. Astfel, iubitorii epigramei pot găsi mai uşor definiţiile specifice, căutând în indexul alfabetic. Sunt deja peste 300 de definiţii epigramatice – şi probabil mai sunt destule pe care nu le-am localizat încă. Ca de obicei, cu timpul şi acest aspect se va rafina.

Pe 1 iunie am inaugurat secţiunea Copii, care grupează scrierile destinate celor mici. De asemenea, Citatepedia are secţiuni pentru încă două limbi: finlandeză şi norvegiană.

2 voturi
 

Love Love

Videoclipul formaţiei Take That

fără voturi
 

Mark Bezos: O lecţie de viaţă de la un pompier voluntar

Pompierul voluntar, Mark Bezos ne împărtășește povestea unui act de eroism care nu s-a desfășurat așa cum s-a așteptat – dar a învățat o lecție importantă din această întâmplare: Nu aștepta să fii erou!

fără voturi
 3 iunie 2011

Iulian Tănase, premiat la un concurs literar din Austria

Un fragment din romanul lui Iulian Tănase „Oase migratoare”, încă nepublicat, a fost selectat dintre 400 de texte primite de către Kulturzentrum bei den Minoriten (Graz, Austria), organizatorii concursului „1+1+1=1 Trinitate”. 35 de texte din cele 400 au intrat în finală și au fost evaluate de un juriu format din: Alida Bremer, Hubert Gaisbauer, Fabjan Hafner, Barbara Sax şi Alexander Sitzman. Aceștia au decis să ofere trei premii întâi autorilor: Helwig Brunner (Austria), Juliane Link (Germania) şi Iulian Tănase (România).


Continuare »

fără voturi
 

Marea mahmureală 2

După ce a generat în doar 5 zile încasări de 137 de milioane de dolari, devenind comedia interzisă minorilor cu cele mai mari venituri realizate vreodată în doar 5 zile de la premieră, din 3 iunie 2011 „Marea mahmureală 2” („The Hangover Part II”) poate fi vizionat şi în România, în cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Cityplex Constanţa, Odeon Cineplex (Cluj), Băneasa Drive In Cinema şi reteaua Cinema City (Sun Plaza, Cotroceni, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Piteşti, Timişoara).

Continuare »

fără voturi
 

Rufus Griscom şi Alisa Volkman: Hai să vorbim despre tabuuri în creşterea copiilor

Rufus Griscom şi Alisa Volkman, editori ai babble.com, expun patru fapte pe care părinţii nu le admit niciodată – şi de ce ar trebui. Amuzanţi şi oneşti, atât pentru părinţi cât şi pentru cei care nu sunt părinţi.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna iunie 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
iunie 2011
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii