Arhiva pentru iulie, 2010

 22 iulie 2010

Opreşte-te din drumul nopţii!

– Hei, tu, cel ce te caţeri pe margini de lume şi ne trimiţi lumină prin întuneric, apoi cobori prin razele tale revenind cu aceaşi putere peste vremuri, multe mii, pătrunde în noi ca să răsărim la fel ca tine, în fiecare zi. Tu, de fapt, tot urci! Noi coborâm. Prometeu nu a murit, este tot acolo şi carnea sinelui său sfârşiată, curge peste noi cu durere. Tu trimiţi spre noi dreaptă linie şi noi stăm strâmbi, rotundul fiindu-ne curbura spinării aplecate, spre oameni de întuneric. Învaţă-mă şi pe mine cel ce renasc în fiecare zi, prin cei mulţi, noi cei care sunetul vieţii ţi-l dăruim, ridicând tremurânde gene prin pruncii noştrii cu ochii miraţi pentru prima oară în această lume, spre lumina ta, sămânţă de nou început, să ne trezim într-o zi la fel ca tine şi să avem aceeaşi putere.

Continuare »

9 voturi
 

Prinţesa şi broscoiul

A apărut pe DVD şi Blu-ray excelenta animaţie Disney “Prinţesa şi broscoiul” (“The Princess and the Frog”). Cele 95 de minute ale animaţiei sunt însoţite de materiale bonus: comentariul audio al co-scenariştilor şi regizorilor John Musker şi Ron Clements şi al producătorului Peter del Vecho, scene tăiate, jocuri şi activităţi pentru copii, „Portrete cu prinţese”. Acestora li se adaugă pe Blu-ray: „Transformând viaţa în animaţie”, „Magie în Bayou: making of”, „Reîntoarcerea la desenul de mână”, „Moştenirea Disney”, „Cea mai nouă prinţesă Disney”, „Prinţesa şi animatorul”, „Evocarea personajului negativ”, „Reîntoarcerea la muzicalul animat” şi galerie de imagini.


Continuare »

fără voturi
 

Carl Honore: Elogiază lentoarea

Jurnalistul Carl Honore crede ca importanţa pe care Vestul o acordă vitezei distruge sănătatea, productivitatea şi calitatea vieţii. Dar se pregăteşte o inversare a situaţiei, pentru ca oamenii de rând încep să îşi încetinească vieţile mult prea moderne.

fără voturi
 21 iulie 2010

Manual de pictură şi caligrafie

Manual de pictură şi caligrafieLa Edtura Polirom a apărut „Manual de pictură şi caligrafie” de Jose Saramago, traducere din limba portugheză şi note de Georgiana Barbulescu, cu postfaţă şi note de Mioara Caragea. Acesta este romanul de debut al lui Jose Saramago, publicat în 1977, nucleul din care se vor dezvolta capodoperele ulterioare ale scriitorului portughez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1998.

Protagonistul românului este un pictor mediocru, desemnat prin iniţiala H., care primeşte comanda de a face portretul lui S., directorul unei mari companii. Dureros de conştient de propriile limite, H. recurge la paginile unui jurnal ca mijloc de a-şi analiza slăbiciunile estetice şi de a se înţelege pe sine însuşi, descoperind astfel că simte nevoia să picteze şi un al doilea portret al lui S. Munca la respectivele portrete, cel academic, pictat în modul consacrat şi instituit de normele comenzii şi cel realizat cu intenţia, nefinalizată, de a capta imaginea „adevăratului S.”, pune în discuţie însuşi fundamentul actului de creaţie estetică. O poveste fascinantă, dezvoltând una dintre temele predilecte ale lui Saramago: relaţia dintre realitate şi reprezentarea artistică.

Continuare »

fără voturi
 

Largo

Poezie de George Bacovia


Continuare »

3 voturi
 

Jane Goodall: Ce ne deosebeşte de maimuţe

Jane Goodall nu a descoperit veriga lipsă, dar s-a apropiat de ea mai mult decât aproape oricine altcineva. Ca specialistă în primatologie susţine că singura diferenţă reală între oameni şi cimpanzei rezidă în vorbirea noastră sofisticată. Jane Goodall ne îndeamnă să începem s-o folosim pentru a schimba lumea.

1 voturi


Aceasta este arhiva pentru luna iulie 2010.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
iulie 2010
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii