Deşi Immanuel Kant s-a purtat întotdeauna cu deosebită delicateţe şi politeţe faţă de femei, adevărul este că din părerile sale se putea întrevedea uneori o anumită misoginie amestecată cu umor. Astfel, îi plăcea să provoace doamnele, spunându-le că se putea demonstra, urmărind textul Bibliei, că femeile nu ajung în Rai, deoarece, conform unui pasaj al Apocalipsei Sfântului Ioan, în Ceruri s-a lăsat tăcerea timp de jumătate de oră. Aşa ceva ar fi imposibil dacă ar fi fost acolo o femeie, glumea Kant.
La Humanitas a apărut romanul „Aşteptând ceasul de apoi” de Dinu Pillat, o carte tulburătoare, rămasă inedită timp de 50 de ani, fiind interzisă de Securitate. Autorul a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crima de a fi voit să înţeleagă cum de a fost cu putinţă mişcarea legionară. Volumul a fost lansat la Bookfest 2010; au vorbit Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu şi Ioana Pârvulescu.
Susan Blackmore studiază memele: idei care se reproduc dintr-un creier în altul asemenea unui virus. Ea vine cu un nou argument întrăzneţ: Umanitatea a produs un nou tip de memă, şi anume teme-ul, care se reproduce prin intermediu tehnologiei – şi inventează noi mijloace de a se menţine în viaţă.
Îmi amintesc că odată fusesem singura persoană din bloc care ieşise afară ca să vadă o eclipsă de lună. Ceva liniştit şi măreţ se întâmpla între aceste două lumi şi nimănui nu părea să-i pese. Am privit intens acel glob ocular care-şi întorcea, parcă, cristalinul de la mine şi m-a năpădit tristeţea; acea tristeţe a lucrurilor frumoase care mi se întâmplă ca prin vis şi pe care cea mai adâncă înţelepciune a sufletului îmi spune să nu le cer, să nu le opresc, să nu le ating…
„A alege un mod de viaţă înseamnă, de fapt, a alege nostalgia cu care poţi trăi”, citeam undeva. Şi te gândeşti că alegerea în sine este un act de voinţă, conştient, dar nostalgiile apar mult mai târziu. Nu tu alegi între ele, cumva ele te aleg pe tine. Sunt asemeni unor amintiri dintr-o altă viaţă, a unor vise stranii, pe care le-ai pierdut fără să fi ştiut. Sunt asemeni unor îmbrăţişări scufundate într-un ocean albastru, în care fiecare mişcare înspre tine însuţi devine o fâlfâire fluidă de aripi.
Cu nouă zile înainte de TED2008, producătorul de film David Hoffman a pierdut aproape tot ce avea, într-un incendiu care i-a distrus locuința, biroul și colecția de 30 de ani. El vorbește despre viața care i-a fost distrusă într-o secundă și privește înainte cu optimism.
