Arhiva pentru iunie 8th, 2010

 8 iunie 2010

Insula iubirilor nesfârşite

Insula iubirilor nesfârşiteLa Humanitas Fiction a apărut „Insula iubirilor nesfârşite” de Daina Chaviano, cel mai tradus roman din istoria literaturii cubaneze, desemnat în 2007 cea mai bună carte de limbă spaniolă în cadrul Florida Book Awards.

Cecilia este o tânără ziaristă cubaneză emigrată în Statele Unite şi stabilită în Miami. Dureros apăsată de singurătate, departe de ţara natală, pe care se preface din răsputeri că a dat-o uitării, o întâlneşte într-o seară, într-un băruleţ din cartierul Mica Havană, pe Amalia, o bătrână misterioasă ce începe să-i spună o poveste. Este, de fapt, istoria familiei Amaliei, în ale cărei vine curge sângele a trei etnii diferite, înseşi etniile din care s-a născut poporul cubanez: chinezii, care au străbătut Pacificul la începutul secolului XX, şi sclavii negri şi coloniştii spanioli, ce au traversat Atlanticul, pentru a ajunge la limanul binecuvântat al insulei însorite. Seară de seară, Cecilia se întoarce în barul unde Amalia îi povesteşte întâmplările şi iubirile care au făcut ca drumurile celor trei familii să se intersecteze şi să se unească, iar tânăra va descoperi, în ţesătura complicată a acestei saga exotice, ritmate de acordurile celebre ale son-urilor cubaneze, desenul propriului destin şi drumul către sufletul-pereche.

Continuare »

2 voturi
 

Something Beautiful

Videoclipul formaţiei NeedToBreathe

fără voturi
 

Joseph Lekuton: O parabolă despre Kenya

Joseph Lekuton, un membru al parlamentului din Kenya, începe să povestească despre cum a primit o educaţie remarcabilă, iar apoi continuă cu o parabolă despre cum poate Africa să crească. Mesajul său plin de speranţă este deosebit de relevant.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 8 iunie 2010.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
iunie 2010
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii